Trei cabane decupate din povești, cu vedere la Piatra Craiului și gazde primitoare: Am fost la Aroa Mountain, în Plaiul Foii și acestea sunt motivele pentru care o să revin

Aroa Mountain poate reprezenta o alternativă excelentă pentru câteva zile departe de agitația orașului

Pasiunea pentru munte, plimbările cu bicicleta în natură și aerul curat m-au făcut să mă îndrăgostesc iremediabil în urmă cu mulți ani de masivul Piatra Craiului si de împrejurimile Zărneștiului.

- Publicitate -

Cum zona este una cunoscută din punct de vedere turistic, nu mi-a fost ușor să găsesc de fiecare dată cazare la prețuri accesibile, care să-mi asigure, pe lângă condițiile necesare unei ture pe munte, liniștea de care am nevoie la sfârșitul unei săptămâni aglomerate, dar și suficient spațiu pentru prietenii care mă însoțesc. Asta până când am găsit Aroa Mountain, pe Bârsa lui Bucur, zona Plaiul Foii.

Cum am ajuns prima dată la cabanele „de turtă dulce”

Orice concediu pe care ți-l petreci într-un grup mai mare de 10 persoane presupune răbdare și o organizare până la cele mai mici detalii ale timpului pe care urmează să îl petreci alături de oamenii dragi.

Anul trecut am hotărât ca perioada Paștelui să mi-o petrec alături de prieteni, pe cărările din Piatra Craiului și pedalând pe traseele de bicicletă din același masiv. Fiind în număr mare, am fost descurajat inițial că vom găsi un loc în care să încăpem toți, însă la Aroa am găsit nu doar o cabană ci trei. De atunci și până în prezent am revenit de patru ori.

- Publicitate -

Citește continuarea pe www.vacanta-ta.ro.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Ștefan Vlăsceanu
Ștefan Vlăsceanu a fost interesat de presa scrisă încă din perioada liceului, când a intrat pentru prima dată pe ușa redacției ziarului Monitorul de Prahova. Este cel mai tânăr jurnalist din echipa Observatorul Prahovean, în prezent fiind redactor șef. Publică și documentează lunar zeci de articole și subiecte din domenii precum eveniment, social și investigații. În paralel administrează ziarul Observatorul de Brașov. Este absolventul facultății de Sociologie și Comunicare din Brașov, promoția 2013 și câștigător al Galei Tineretului Prahovean 2023 – cel mai activ tânăr jurnalist prahovean.