Un român ar putea fi una dintre victimele din accidentul feroviar din Grecia. Precizările MAE

Unul dintre cele mai grave dezastre feroviare din Grecia, care s-a soldat cu cel puțin 47 de morți, a fost cauzat de o "tragică eroare umană", a spus premierul grec Kyriakos Mitsotakis

Ministerul Afacerilor Externe a făcut precizări cu privire la posibila dispariție a unui român care ar putea fi una dintre victimele accidentului feroviar din Grecia.

- Publicitate -

Consulatul General al României la Salonic a fost informată prin telefon de către o persoana din comunitatea românească din Grecia cu privire la o posibilă dispariție a unui cetățean român.

”În continuarea precizărilor transmise la data de 1 martie 2023 în legătură cu accidentul feroviar produs în Republica Elenă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că, în cursul aceleiaşi zile, Consulatul General al României la Salonic a fost notificat, prin intermediul telefonului de urgenţă, de către o persoană din comunitatea românească din Republica Elenă, cu privire la posibila dispariţie a unui cetăţean român, despre care se presupune că ar fi una dintre victimele accidentului feroviar produs în dimineaţa zilei de 1 martie 2023, în localitatea Tempe.

Ulterior, în cursul aceleiaşi zile, reprezentanţii oficiului consular au intrat în contact şi cu membrii de familie ai persoanei în cauză.În acest context, reprezentanţii Consulatului General al României la Salonic au efectuat în regim de urgenţă demersuri pe lângă autorităţile locale de poliţie din zonă (oraşele Larisa, Tempe, Katerini şi Salonic), precum şi la unităţile medicale unde sunt internate persoanele rănite, pentru a verifica informaţia referitoare la existenţa unui cetăţean român printre victime.

- Publicitate -

Totodată, MAE precizează că, în cursul dimineţii zilei de 2 martie o echipă consulară mobilă din cadrul Consulatului General al României la Salonic s-a deplasat în localitatea Larisa pentru a verifica dacă pe listele centralizatoare care cuprind persoanele decedate, spitalizate sau evacuate fără îngrijire medicală se regăseşte persoana în cauză sau vreun alt cetăţean român.Până la acest moment persoana în cauză nu a fost identificată pe niciuna dintre listele disponibile la nivelul autorităţilor elene”, se arată în comunicatul de presă al MAE.

Citește și Momentul ciocnirii celor două trenuri în Grecia, cu peste 160 km/h, a fost filmat-[VIDEO]

Vă reamintim că impactul fatal a avut loc marți noaptea la ora 23:21, la Tempi, în apropierea oraşului Larissa, ucigând și rănind zeci de oameni. Unul dintre cele mai grave dezastre feroviare din Grecia, care s-a soldat cu cel puțin 47 de morți, a fost cauzat de o „tragică eroare umană”, a spus premierul grec Kyriakos Mitsotakis, potrivit BBC News.

Şeful gării Larissa, care se ocupă de semnalizare, a fost arestat pentru omor din culpă şi neglijenţă, ministrul grec al Transporturilor a demisionat, în timp ce echipele de salvare continuă să caute supraviețuitori.

- Publicitate -

În înregistrarea publicată de presa elenă se vede cum marfarul și trenul de pasageri se află pe aceeași linie, circulând cu o viteză de peste 160 km/h. A urmat un impact frontal devastator, apoi o explozie uriașă, momentul teribil fiind surprins de o cameră de supraveghere.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

David Mihalache
David Mihalache este absolventul Facultății de Informatică din cadrul Universității de Petrol și Gaze din Ploiești, iar din 2021 face parte din echipa Observatorul Prahovean. În afară de activitatea desfășurată în zona IT a ziarului, David semnează și articole din domenii precum tehnică și știință sau sport.