Brad Pitt are buletin de România. Cetățean leton, arestat pentru falsificare de documente în Spania

Un cetățean leton, considerat de autoritățile din mai multe țări drept cel mai talentat falsificator de documente din Europa, a fost arestat săptămâna aceasta în Spania. Acesta falsificase inclusiv identitatea lui Brad Pitt, căruia îi făcuse buletin românesc.

- Publicitate -

Bărbatul era dat în urmărire de autoritățile din țara natală, după ce a reușit să evadeze în urmă cu un an, reușind să ajungă în Spania cu o identitate falsă, unde și-a continuat activitatea.

Potrivit El Pais, autoritățile spaniole au fost avertizate încă de anul trecut că pe teritoriul Spaniei s-ar putea afla un falsificator de documente căutat de autoritățile din mai multe țări europene.

Anchetatori din Spania, Letonia și Polonia, au declanșat „Operațiunea Riga”, pentru prinderea infractorului. În decursul anchetei, au descoperit că falsurile realizate de acesta erau aproape perfecte.

- Publicitate -

A falsificat cărți de identitate sau permisele de conducere din țări precum România, Franța, Letonia, Cehia, Belgia, Portugalia, Lituania sau Țările de Jos.

La percheziții, oamenii legii au găsit inclusiv o carte de identitate românească a actorului Brad Pitt.

Bărbatul și-a creat 25 de identități diferite pe care le folosea separat pentru închirieri de apartamente sau operațiuni de tip bancar. Avea chiar și o legitimație falsă de căpitan de vas.

- Publicitate -

Cu ajutorul identităților multiple, bărbatul trăia vieți paralele. Avea câte o soție în China, Germania și Letonia, și cu cel puțin una din ele are și copii.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112