Producător de muzică și actor, câștigător de Grammy, cunoscut pentru hitul său din 1995 „Gangsta’s Paradise”, Coolio a murit miercuri la vârsta de 59 de ani.
Paramedicii au fost chemați într-o casă din Los Angeles pentru o urgență medicală și, la scurt timp după ce au ajuns acolo, au declarat decesul muzicianului.
Medicii suspectează că celebrul Coolio a murit în casa unui prieten, după ce ar fi suferit un stop cardiac.
Surse din rândul forțelor de ordine, citate de TMZ, au afirmat că nu au fost găsite droguri sau accesorii pentru droguri la locul morții lui Coolio.
O autopsie și un test toxicologic vor fi efectuate, pentru a determina cauza oficială a morții artistului.
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112































