Atac la catafalcul reginei Elisabeta a II-a. Un bărbat a smuls steagul de pe sicriu

atac-sicriu-elisabeta-steag-790177
În momentul în care a atacat, bărbatul a împins un copil care se afla în calea sa și apoi s-a năpustit asupra sicriului. Foto: Hepta

Scene șocante au avut loc la Westmister Hall, acolo unde este depus sicriul reginei Marii Britanii. Un bărbat s-a repezit spre catafalc și a smuls steagul cu care este acoperit sicriul, înainte ca oamenii legii să-l apuce și să-l imobilizeze.

- Publicitate -

Bărbatul a așteptat la coadă peste 14 ore, spun martorii.

În momentul în care a atacat, bărbatul a împins un copil care se afla în calea sa și apoi s-a năpustit asupra sicriului.

Citește și: Trafic aglomerat pe DN1 Ploiești – Brașov, între Predeal și Bușteni. Se circulă în coloană pe sensul spre Ploiești

Sub privirile șocate ale miilor de oameni, a reușit să smulgă steagul și să-l ridice.
În imagini se poate observa că polițiștii au reacționat imediat și l-au pus la pământ, apoi l-au luat pe sus și l-au îndepărtat din zonă.

- Publicitate -

Bărbatul se află în acest moment în arest.

Oamenii spun că individul a ieșit în evidență prin faptul că nu a comunicat cu nicio persoană din jurul său în timpul îndelungat în care a stat la coadă.

Citește și: Cum s-a produs accidentul mortal de motocicletă de la Câmpina

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112