Balena rătăcită pe Sena a fost eutanasiată, după ampla operațiune de salvare

Beluga blocată pe Sena a fost scoasă din apă, în prima etapă a unei ample operațiuni de salvare la care au participat zeci de oameni, relatează BBC. Balena a fost însă eutanasiată în timp ce era transportată spre ocean, pentru că starea ei de sănătate s-a înrăutățit.

- Publicitate -

Beluga rătăcită în Sena a fost eutanasiată în timp ce era transportată către oceanul Atlantic. Animalul nu a mai putut să respire, starea sa de sănătate s-a agravat brusc, așa că veterinarii au decis să-l eutanasieze.

Balena de patru metri, o specie protejată care trăiește de obicei în apele arctice mult mai reci, a rămas blocată în râu, la nord-vest de Paris, timp de o săptămână.

Peste 10 veterinari s-au oferit să trateze balena, după ce a fost ridicată din apă, într-un hamac construit special.

- Publicitate -

Aproximativ 80 de persoane au fost implicate în operațiunea de salvare, inclusiv scafandri și poliție.

Echipa de salvare a avut nevoie de aproape șase ore pentru a ridica din apă balena bolnavă, care cântărea 800 de kilograme. Salvatorii au mutat-o apoi într-un camion frigorific, cu care o vor transporta pe coastă.

Mamiferul, care s-a rătăcit în Sena săptămâna trecută și a parcurs înot aproape jumătate din distanța până la Paris, a fost închisă în ecluza unei nave, unde a primit un cocktail de vitamine în weekend, dar a refuzat hrana, au declarat reprezentanții organizației Sea Shepherd France, mai scrie sursa citată.

- Publicitate -

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Georgiana Kelemen
Georgiana Kelemen lucrează în presa locală din 2005. A lucrat ca tehnoredactor în presa tipărită, în redacții precum Viața Prahovei, Universul Prahovean, Telegraful de Prahova, Monitorul de Prahova și Telegrama. Din 2016 face parte din echipa Observatorul Prahovean, unde a pus umărul la dezvoltarea ediției online, învâțând și să scrie articole dar și să se modeleze în alte domenii. Chiar dacă a descoperit complexitatea domeniului de comunicare, grafică, editare video și se dedică dezvoltării proiectelor conexe ale ziarului online, Georgiana semnează texte din domeniul comunicării și promovării.