Se întâmplă la Ploiești: 130 de candidați la permisul de conducere nu au mai dat ”sala” după ce un angajat al fiscului local a smuls fibra optică

Situație hilară, astăzi, la Ploiești. 130 de candidați la permisul de conducere nu au putut susține examenul teoretic – ”sala” din cauza unei defecțiuni tehnice majore provocate de un angajat al fiscului local.

- Publicitate -

În această dimineață, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere Prahova nu a mai putut organiza examenul pentru proba teoretică. Acesta trebuia să aibă loc în clădirea de pe Șoseaua Vestului, de lângă ACR, din Ploiești, în care funcționează mai multe instituții publice.

Motivul? Toate aplicațiile și comunicațiile nu au funcționat. Ore în șir, angajații au încercat să identifice cauza avariei majore, fiind chemați și angajații unor firme de telecomunicații.

Citește și Un taximetrist a intrat cu mașina pe trotuarul unde se jucau copiii, pentru comoditatea clientului – VIDEO

Aceștia au verificat fiecare cablu din clădire și au ajuns, într-un final, la următoarea concluzie: fibra optică ce asigura condițiile tehnice pentru organizarea examenului de ”sală” pentru obținerea permisului era smulsă într-un birou aparținând alte instituții, respectiv al Serviciului Public de Finanțe Locale (SPFL).

- Publicitate -

Citește și „Am ajuns bătaie de joc!” Ploieștenii se spală cu apă rece sau, la lighean, cu apă încălzită pe aragaz

Cel care a ”comis-o” a fost un angajat al departamentului de informatică din cadrul SPFL Ploiești. Simona Dolniceanu, directorul instituției, a povestit pentru Observatorul Prahovean ce s-a întâmplat:

”Noi am preluat două birouri din clădirea de pe Șoseaua Vestului de la AJOFM. Colegul nostru de la informatică i-a întrebat pe reprezentanții AJOFM dacă au mutat toate cablurile și a primit răspuns afirmativ. Nu avea de unde să știe că singurul cablu rămas și pe care l-a anulat este acela de fibră optică. A fost pur și simplu un accident”.

Reprezentanții Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere Prahova au confirmat că cei 130 de candidați care au ratat astăzi ”sala” au fost reprogramați pentru mâine, alături de alți 200. Acest lucru a fost posibil prin suplimentarea angajaților care vor organiza examenul respectiv.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Marius Nica
Marius Nica lucrează în presă din anul 2000. A început cu presa scrisă, fiind reporter și ulterior redactor la Telegraful de Prahova, Muntenia Telegraf, apoi a devenit redactor șef la Monitorul de Prahova. A urmat o carieră în televiziunea locală, fiind realizator și moderator la posturile Will TV și Alpha TV, dar și colaborator la Evenimentul Zilei, Radio K și Will FM. Din 2007 este directorul editorial al ziarului Observatorul Prahovean.