Mesajul unui polițist chemat la un accident rutier soldat cu moartea unui copil. ”Băi, oameni buni, eu nu mai pot!”

lumanare
Un polițist a fost impresionat de moartea unei fetițe de zece ani

Mesajul postat de un polițist pe un grup intern despre un accident mortal petrecut de Paște pe drumul spre litoral a devenit viral.

- Publicitate -

Daniel Zontea, purtătorul de cuvânt al IJP Brașov, a postat pe pagina sa de Facebook mesajul emoționant al unui coleg de la Rutieră despre moartea unei fetițe de zece ani în urma unui accident rutier.

„Băi, oameni buni, eu nu mai pot!
Am ajuns acasă, după serviciu, și-am plâns. Am plâns ca un copil.
Nu sunt așa de fel, dar mă confesez vouă, căci nu mai pot.
Am așteptat alături de părinți să se trezească din comă, dar nu s-a întâmplat.
Sunt tată a doi copii și-am plâns pentru un copil pe care nici măcar nu-l cunoșteam. M-am văzut, din polițist, șoferul acelei mașini avariate și m-am gândit la ai mei”.
De ce am ales să vă scriu atât de târziu, atât de trist și-n zi de Paște?
Pentru că în fiecare zi mor copii accidentați din vina noastră, a adulților.
Nu este aleasă o zi, o oră sau un moment anume. Pur și simplu, prin neglijența noastră facem să se întâmple.
Fotografia este una reușită. Poate doar elicopterul SMURD n-ar trebui să fie în cadru, dar n-am ce-i face. Nu-l pot exclude.
Acum, în drumul vostru către mare, veți mai zări o cruce.
Știu sigur că nu veți opri pentru a vedea ce scrie, de aceea vă spun că o fetiță, de 10 ani, a văzut pentru ultima oară în scurta-i viață un lan de rapiță înflorit.
elicopter smurd

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112