A murit Virginia Stoica Matache, profesor de germană la Școala „Nicolae Titulescu”, din Ploiești. Colegii și elevii deplâng decesul dascălului

profesor virginia matache
Atât elevii, cât și profesorii deplâng decesul dascălului

Colectivul profesoral al Școlii Gimnaziale „Nicolae Titulescu” din Ploiești deplânge decesul profesorului de limba germană, Virginia Stoica Matache. Un dascăl iubit de elevi, o colegă exemplară, un om desăvârșit, așa cum o descriu cadrele didactice ale instituției.

- Publicitate -

Vestea a fost transmisă pe pagina de Facebook a Școlii Gimnaziale „Nicolae Titulescu”. Reprezentanții școlii au transmis un mesaj de condoleanțe, după aflarea veștii.

„Azi cu regret și cu durere în suflet vă dam o veste tristă. Ne-a părăsit colega noastră, profesoara de limba germană, Virginia Stoica Matache. O colegă dragă, minunată și devotată. A plecat să locuiască într-un loc liniștit într-un loc luminat. Dar va rămâne în veci, în sufletele noastre de colegi și în sufletele a mii de elevi pe care i-a învățat. Am pierdut un coleg, un prieten, un om de mare valoare.
Ne vom ruga ca sufletul ei bun să se odihnească în pace în grădina Raiului, cu soare. Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace și lumină. Înmormântarea va avea loc mâine, la ora 14:00, la cimitirul Bolovani, Ploiești”, este mesajul colectivului de profesori de la școala „Nicolae Titulescu”.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Luiza Toboc
Luiza Toboc lucrează în mass media din 2003, atât presă scrisă, cât și TV. A fost redactor/ prezentator știri la Prima TV Câmpina, a urmat colaborarea cu VP TV și Travel MIX Channel, unde a fost realizator de emisiuni , acoperind aproape toate sferele de interes (sănătate, administrație, politic, învățământ, dar și social). La televiziunea de turism, Travel Mix Channel a realizat jurnale de călătorii în țară. A urmat, colaborarea cu Republikanews, unde, la fel, a fost realizator de emisiuni, fiind implicată și în proiectul derulat în colaborare cu televiziunea regională MDI TV, din Târgoviște. Din aprilie 2021, face parte din echipa Observatorul Prahovean, fiind implicată, printre altele, în numeroase campanii umanitare, prezentate pe larg în cel mai citit cotidian al județului.