Deși au fost avertizări meteo repetate, apelurile au fost ignorate de cei care spun că iubesc muntele, dar refuză să înțeleagă că aventurile lor pun în pericol inclusiv viețile salvatorilor montani, nevoiți să dea curs apelurilor și să intervină în zone greu accesibile și în condiții grele.
”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 21 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor”, a transmis, duminică, Salvamont România.
Cele mai multe apeluri, respectiv cinci, au fost pentru Salvamont Caraş Severin-Muntele Mic.
În cazul acestor intervenţii au fost salvate 21 persoane, 7 dintre acestea au fost predate la Serviciul de Ambulanţă sau SMURD pentru transportul la spital.
S-au mai primit 16 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană.
Remintim că și astăzi se mențin codurile de vreme severă, cu posibile precipitații abundente, vijelii și descărcări electrice, inclusiv în zona montană din Prahova.
Salvamontiștii fac apel la turiști să nu se aventureze în călătorii de unde nu se mai pot întoarce singuri, punându-și în pericol integritatea fizică sau chiar viața.
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112































