„Școala Altfel la… Școala de Flori”: Atelier de creație în weekend la Palatul Culturii Ploiești

flori colorate
Școala de Flori este sâmbătă la Palatul Culturii Ploiești. Foto cu caracter ilustrativ

Sâmbătă, 25 martie 2023, la Palatul Culturii din Ploiești, în Sala Coloanelor, are loc un atelier de creație cu tematică florală, înscris în seria activităților dedicate implementării Programului național „Școala Altfel”.

- Publicitate -

Inspectoratul Școlar Județean Prahova și Școala de Flori organizează  „Școala Altfel la …Școala de Flori”, atelier de creație cu tematică florală, înscris în seria activităților dedicate implementării Programului național „Școala Altfel”.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 25 martie 2023, în Sala Coloanelor din Palatul Culturii Ploiești, începând cu ora 12.30. Parteneri sunt Consiliul Județean Prahova, Centrul Județean de Cultură Prahova și  Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova. Participanții vor fi elevi de toate vârstele din unitățile de învățământ prahovene, înscriși în proiect de cadrele didactice coordonatoare.

„Școala Altfel” este un program național al cărui scop este să contribuie la dezvoltarea competenței de învățare și a abilităților socio-emoționale în rândul copiilor preșcolari/elevilor.

- Publicitate -

Programul oferă un spațiu de experimentare în care atât cadrele didactice, cât și elevii sunt încurajați să își manifeste creativitatea și să îmbine într-un mod atractiv teoria cu aplicațiile ei din viața de zi cu zi, învățarea cu preocupările individuale într-un context favorabil dezvoltării socio-emoționale.

În acest an programul național „Școala Altfel” se desfășoară în perioada 27 februarie— 16 iunie 2023, și ține cinci zile consecutive. Acestea sunt la alegerea fiecărei unități de învățământ în parte.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Corina Matei
Corina Matei lucrează în presă încă din 2001. A trecut prin toate ramurile presei scrise: monitorizare, analiză și consultanță de imagine. Din 2007 și până în 2022 a lucrat la Ziarul Financiar. În februarie 2021 s-a alăturat echipei noastre redacționale, ca autor colaborator, și a pus bazele site-ului vacanta-ta.ro, divizia de vacanță a Grupului Observatorul Prahovean. Din 2022 a renunțat la presa centrală pentru a se dedica în întregime proiectelor dezvoltate în cadrul Observatorului Prahovean.