Ministerul Educației a lansat o platformă educațională pentru Săptămâna Verde

Ce resurse oferă platforma „Săptămâna Verde”

Astăzi, 24 februarie 2023, Ministerul Educației, în colaborare cu Ministerul Mediului, a lasnsat platforma educațională saptamanaverde.edu.ro. Platforma își propune să vină în sprijinul unităților de învățământ cu materiale informative și sugestii de activități care pot fi implementate la nivelul fiecărei școli sau grădinițe.

- Publicitate -

„În acest an școlar, fiecare unitate de învățământ are la dispoziție, la alegere, o săptămână din perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, pentru a derula programul Săptămâna verde. Școlile vor realiza, timp de 5 zile consecutive, activităţi educaționale care contribuie la prevenirea schimbărilor climatice şi la protejarea mediului.

Platforma online vine în sprijinul acestora și conține o serie de materiale informative și idei /sugestii de activități ce pot fi organizate la nivelul unităților de învățământ. Cadrele didactice nu sunt obligate să se limiteze la resursele propuse, fiind încurajate să identifice, la nivel local, și alte tipuri de activități complementare.

În 2022, Raportul „Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile”, realizat la inițiativa Președintelui României Klaus Iohannis, a propus programul Săptămâna verde și dezvoltarea de instrumente (inclusiv digitale) în vederea implementării. Departamentul Climă și Sustenabilitate din cadrul Administrației Prezidențiale s-a implicat în ultimele luni în a reuni și a mobiliza entitățile relevante în dezvoltarea și implementarea acestei platforme.

- Publicitate -

Implementarea platformei este realizată de Ministerul Educației, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Asociația Code for Romania, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Autoritatea pentru Digitalizarea României.”, au transmis printr-un comunicat reprezentanții Ministerului Educației.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Corina Matei
Corina Matei lucrează în presă încă din 2001. A trecut prin toate ramurile presei scrise: monitorizare, analiză și consultanță de imagine. Din 2007 și până în 2022 a lucrat la Ziarul Financiar. În februarie 2021 s-a alăturat echipei noastre redacționale, ca autor colaborator, și a pus bazele site-ului vacanta-ta.ro, divizia de vacanță a Grupului Observatorul Prahovean. Din 2022 a renunțat la presa centrală pentru a se dedica în întregime proiectelor dezvoltate în cadrul Observatorului Prahovean.