Vor fi două propuneri pentru modificarea legii pensiilor. Ministrul Muncii nu poate estima când crește punctul de pensie

Marius Budăi despre legea pensiilor
Marius Budăi - Ministrul Muncii

Ministrul Muncii a declarat că, la începutul acestei săptămâni, va merge în Parlament cu două propuneri care vizează modificarea legii pensiilor. Marius Budăi nu a anunțat și un termen la care se va concretiza majorarea punctului de pensie.

- Publicitate -

Marius Budăi, ministrul Muncii: „Lucrăm în acest moment şi într-o zi, două voi duce în coaliţie două propuneri pentru noua lege a pensiilor.

Asta este foarte important, plecând de la analiza pe Legea 127, lucrăm la programul de guvernare. Mi s-a adresat această întrebare de foarte multe ori. Nu o evit însă, din respect pentru seniorii României, nu o să avanseze vreo dată pentru că nu vreau să avanseze o dată sau o sumă care să vină şi să aducă o speranţă părinţilor şi bunicilor noştri şi ulterior să n-o îndeplinim.

Şi, de altfel, ştiţi că am mai anunţat creşteri de pensii şi colegii mei mi-au cerut demisia. Din coaliţie. De fapt, mi-au cerut demisia şi când vream să negociez PNRR, când le spuneam că sunt prostii. În fine, sunt amintiri mai puţin plăcute dintr-o viaţă politică.

- Publicitate -

Citește și Cardurile sociale pentru alimente și mese calde, încărcate cu o nouă tranșă de 250 lei înainte de Paște. Categoriile beneficiare

În autenticul stil din politica românească, Marius Budăi a evitat să dea un răspuns corect, să estimeze un orizont de așteptare pentru modificarea punctului de pensie:

„Poate aşa conştientizăm că nu sunt suficiente, dar sunt măsuri bune acele măsuri din pachetul de sprijin pentru România, să fim foarte atenţi la evoluţie, atât din punct de vedere macroeconomic, dar şi la puterea de cumpărare şi să luăm deciziile ca atare şi consider că demnitatea de demnitar îţi impune să vorbeşti atunci când ai măsura gata şi să vorbeşti şi să o şi implementezi.”

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Claudiu Vasilescu
Claudiu Vasilescu a început cariera de jurnalist în 1993, în radio, până în 1999, când a trecut în televiziune. Din 2007 a activat în ambele domenii, iar din 2017 a ”atentat” și la presa scrisă, alăturându-se echipei Observatorulph.ro, unde activează și în prezent. Împreună cu echipa ObservatorulPh a lansat proiectul www.icars.ro, un site dedicat pasionaților auto și nu numai.