”Eu rămân la ceea ce am spus, va plăti. Aşteptaţi iunie. Ceea ce lumea uită este că această taxă se declară pe 25 iunie şi se plăteşte pe 25 iunie. Înainte nu poate să plătească şi dacă ar vrea pentru că acesta este termenul legal pentru impozitul pe profit”, a spus ministrul Adrian Câciu.
Adrian Câciu a precizat că vor mai fi discuţii şi cu Comisia Europeană, ca să fie lucrurile şi mai clare.
”Comisia înleles toate scăpările din Regulament, am şi spun că ar trebui să revină cu o clarificare.
Acest regulament nu a trecut pe la ministrul de finanţe sau pe la miniştrii de finanţe din statele membre. Trebuie înţeles un lucru, acolo a fost făcut regulamentul, la Energie, nu la Finanţe.
Ministrul Câciu a comentat speculaţiile conform cărora ”nu s-a dorit” ca OMV să plătească această taxă:
”Total fals, resping categoric ca ministru de finanţe şi a făcut-o şi premierul, această ordonanţă a fost asumată la nivelul întregii coaliţii, a fost avizată şi de ministrul energiei şi de ministerul de externe şi cel de justiţie.
Resping categoric orice fel de intenţie de a sugera că aici s-a făcut, că s-a lucrat cumva, aveţi în faţă pe omul care a luat acestor companii un miliard de euro, sunt unul dintre cei care în coaliţie şi guvern m-am luptat pentru supraimpozitarea acestor companii.”
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112































