Angajații din prefecturi, inclusiv de la Prahova, se pregătesc de grevă generală

sigla Prefectura Prahova
Protestul, care va fi organizat și la Prahova, are ca principală doleanță salarizarea personalului din cadrul instituțiilor prefectului.

Angajații din prefecturi, inclusiv de la Prahova, vor protesta, luni, 10 aprilie, prin încetarea colectivă şi voluntară a lucrului, nemulțumiți de salarizare. Principala doleanță este trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcțiilor teritoriale în cea a funcțiilor de stat.

- Publicitate -

Angajații din prefecturi, inclusiv de la Prahova, vor înceta lucrul, luni, 10 aprilie, se precizează într-un comunicat emis de Cosmin Enescu, președintele Sindicatului „Egalitatea” al Funcționarilor Publici și Personalului Contractual din Administrația Publică.

Funcţionarii publici şi personalul contractual din instituţiile prefectului din țară, declară grevă generală începând cu data de 10 aprilie 2023.

La această acţiune vor participa 1800 salariaţi prin încetarea colectivă şi voluntară a lucrului la sediul instituţiei prefectului”, se arată în comunicatul presă.

- Publicitate -

Angajații din Prefectura Prahova se pregătesc de grevă generală

Protestul, care va fi organizat și la Prefectura Prahova, are ca principală doleanță salarizarea personalului din cadrul instituțiilor prefectului.

În prezent, un angajat al instituţiei prefectului are un salariu mult mai mic decât un angajat din consiliul judeţean, primării şi servicii publice deconcentrate.

Începând cu anul 2017, anul adoptării Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, toate categoriile de salariați au beneficiat de majorări salariale”, precizează sursa citată.

- Publicitate -

Instituția prefectului din instituția numărul 1 a ajuns cenușăreasa administrației publice, susține Cosmin Enescu, președintele Sindicatului „Egalitatea” al Funcționarilor Publici și Personalului Contractual din Administrația Publică.

Cât să mai suportăm umilința de a fi plătit la nivelul unui muncitor de la o primărie de comună?!

În cazul în care revendicările noastre nu vor fi soluționate vom continua greva și a doua zi și a treia zi și a patra zi, până când vor fi soluționate”, se arată în comunicatul de presă.

- Publicitate -

Protestul de la Prefectura Prahova ar urma să aibă loc, luni, 10 aprilie, începând cu ora 09.00.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Roxana Tănase
Roxana Tănase lucrează în presă din 1999. A fost reporter la Telegraful de Prahova și la postul local de televiziune Alpha TV din Ploiești, iar din 2012 a ales să facă parte din echipa Observatorulph.ro. Roxana se numără printre jurnaliștii cu cea mai mare experiență din presa locală și acoperă în special domenii precum administrație și politică.