ANSVSA: Alertă în legătură cu legumele firmei Greenyard, suspectate de contaminare cu Listeria

legume-congelate-817x350.jpg

legume-congelate-817x350.jpg

ANSVSA a fost notificată oficial, prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje de către Punctul Național de Contact al Ungariei cu privire la includerea României pe lista de distribuție a produselor congelate aparținând companiei „Greenyard” din Ungaria, pentru care s-a inițiat retragerea preventivă în toate statele membre.

- Publicitate -

Nici în această notificare nu s-au transmis buletine de analiză care să indice prezența Listeria monocytogenes în produsele congelate de pe piața din țara noastră.

Toate noile informații primite au fost diseminate structurilor teritoriale ale ANSVSA implicate, pentru a verifica procedurile de retragere și rechemare a firmelor distribuitoare și a celor care comercializează produsele, incluse pe lista de distribuție comunicată astăzi.

”Având în vedere implicarea mai multor state membre în acest caz, Comisia Europeană, prin DG SANTE va organiza, în data de 11 iulie, o teleconferință cu toate statele membre pentru a discuta aspecte legate de gestionarea situației generată de prezența Listeria monocytogenes în porumbul congelat și, posibil alte legume congelate.

- Publicitate -

Subiectele discutate în cadrul teleconferinței vizează  măsurile intreprinse de către autoritățile competente din Ungaria în acest caz, un schimb de opinii privind măsurile de gestionare a riscurilor luate la nivelul statelor membre, precum și recomandari ale DG SANTE față de această situație”, precizează oficialii ANSVSA, într-un comunicat de presă.

Compania Greenyard a retras produsele „Greengrocer / Freshona” Spanac preparat cu smântână, 450 g“ „Freshona” Fasole galbena taiata, 450 g“. vândute în magazinele Lidl.

Alte produse retrase sunt Chef Amestec de legume Mexican congelat 2,5kg şi Chef Porumb dulce congelat 2,5kg, puse în vânzare de Metro Casho & Carry.

- Publicitate -

Au fost retrase şi umrătoarele produse din magazinele Penny Market – Fasole verde păstăi tăiată şi congelată, 1 kg, Mazăre verde congelată, 1 kg, 9120042691217 Producător Pinguin (în prezent denumit Greenyard) Ţara de origine: Fasole verde păstăi tăiată şi congelată – produs în Ungaria, Mazăre verde congelată – produs în Belgia

Listeria monocytogenes poate provoca afecţiuni grave stomacale sau intestinale (Listerioza), cu simptome similare gripei. La anumite grupe de persoane (gravide, copii, persoane în vârstă sau cu un sistem imunitar scăzut) pot apărea simptome severe. Având în vedere riscul asupra sănătăţii, clienţii sunt rugaţi insistent să ţină cont de această retragere şi să nu consume aceste produse. 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Claudiu Vasilescu
Claudiu Vasilescu a început cariera de jurnalist în 1993, în radio, până în 1999, când a trecut în televiziune. Din 2007 a activat în ambele domenii, iar din 2017 a ”atentat” și la presa scrisă, alăturându-se echipei Observatorulph.ro, unde activează și în prezent. Împreună cu echipa ObservatorulPh a lansat proiectul www.icars.ro, un site dedicat pasionaților auto și nu numai.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău