Nu e banc: a candidat de una singură și a ieșit pe locul doi, iar Primăria Ploiești o consolează cu un salariu imens, apartament de serviciu și secretară

Prins zilele acestea cu tot felul de organizări pre-plecare în vacanță, mi-a scăpat, pur și simplu, următoarea știre: Cristina Herția, arhitectul șef al Ploieștiului, a pierdut concursul la care a candidat de una singură. Da, pentru cei care, ca și mine, au ratat știrea care sună ca un banc: arhitectul șef al Ploieștiului, a pierdut concursul la care a candidat de una singură!!! După ce m-am amuzat maxim, m-a apucat plânsul. Știți de ce? Pentru că doamna Herția a fost evaluată și declarată inaptă să conducă urbanismul unui oraș, Câmpulung, cu o populație de aproape zece ori mai mică decât a Ploieștiului. Da, deja bancul devine unul cât se poate de prost, nu e așa?

Adică să ne înțelegem, Ploieștiul aflat în plin boom imobiliar, singurul de după 1989 dealtfel, este condus de o tipă care la evaluarea cunoștințelor profesionale a câștigat 47 din 100 de puncte. N-a fost capabilă să obțină măcar alintătoarele 50 din 100. N-a putut! Sau, mai corect, atât a putut.

Mi-am exprimat adeseori convingerea privind precaritatea capacității doamnei Herția de a administra corect Urbanismul Ploieștiului ca urmare a tipului de management isteric, discreționar și subiectiv pe care îl aplică. Dacă nu ați urmărit ce am scris, este foarte simplu să citiți acum căutând pe site ”Cristina Herția”.

Nu m-am gândit însă niciodată că domnia sa ar fi atât de slab pregătită profesional încât să nu fie capabilă să obțină nota de trecere pentru conducerea Urbanismului unui oraș mai mic decât Câmpina. Niciodată.

Odată stabilit fiind faptul că doamna are precare cunoștințe despre ce înseamnă funcția de arhitect șef, apare altă problemă. Una de etică – sper că termenul este cunoscut și submediocrilor, dacă nu recomand cu încredere dexonline.ro.

Cam ce loialitate și respect are față de echipa din care face parte și față de orașul al cărui urbanism îl conduce discreționar, isteric și subiectiv o tipă care a aplicat la primul concurs pe care l-a văzut disponibil și apetisant?

Cam care este nivelul chefului dânsei de a proteja interesele orașului/oamenilor care îi plătesc acum: salariu uriaș, apartament de serviciu, loc de parcare păzit de polițistul local, telefon, secretară și alte acareturi? E o întrebare la care vă invit pe voi să găsiți răspunsuri.