Ești sunat de firmele de recuperări, deși nu au nimic de recuperat de la tine? Fă-le reclamație pentru încălcarea GDPR!

646x404.jpg

646x404.jpg

De luni bune, soacră-mea se vaită că e sunată și primește mesaje de pe anumite numere de telefon fiindcă are de plată ceva și e urgent, altfel o execută silit. Cum femeia se știe fără credite, fără restanțe sau alte datorii, mi-a arătat mesajele.

- Publicitate -

UPDATE: 12.06.2018

În cele din urmă, am primit și răspuns la solicitarea mea. Frumos din partea lor că și-au cerut și scuze pentru operatoarea zeflemistă. 🙂

Screenshot_43.jpg

Cel mai recent, primit de la numărul 1727 suna așa: ”URGENT! Achitați astăzi restanța pentru a opri inițierea procesului de executare silită! 0312245679. Getback”. Am luat telefonul și am sunat la GetBack Recovery la numărul afișat. Primul apel a fost unul eșuat, după ce am stat câteva minute în telefon în așteptarea unui operator iar robotul mi-a închis.

- Publicitate -

La al doilea apel am reușit să dau de cineva. O doamnă destul de zeflemistă a cărei nume, din păcate, n-am apucat să-l notez, îmi răspunde. M-am prezentat, i-am explicat problema și am rugat-o să șteargă din baza lor de date numărul de telefon. ”Eu n-am treabă cu dumneavoastră”, a fost răspunsul ei. ”Doamnă, dar cu cine aveți treabă de îmi stresați biata soacră?!”, i-am răspuns eu destul de iritat. ”Cu doamna X”, îmi răspunde ea, X fiind numele ales de mine tocmai pentru a-i proteja identitatea femeii pe care nu o cunosc. Îi explic că niciunul dintre noi nu cunoaștem pe doamna X, că soacră-mea mai avea puțin să facă infarct când am văzut mesajul conform căruia are o datorie și că va fi executată silit și că îmi rezerv dreptul de a-i da în judecată dacă nu rezolvă problema cu telefoanele și mesajele de recuperare a creanțelor. ”Nu mă interesează nici cine sunteți nici că ne dați în judecată. Dacă vreți să nu mai primiți mesaje, faceți o cerere scrisă! N-am ce mai vorbi cu dumneavoastră!”, îmi răspunde operatoarea zeflemistă.

N-am mai apucat să-i mai zic ceva că mi-a și închis. Convorbirea a avut loc astăzi, la orele 10.46. Am intrat la ei pe site, getback-recovery.ro, pentru a căuta o modalitate de contact. Am fost surprins să văd cât de elegant se prezintă ca firmă de recuperare și, în realitate, cât de zeflemiști sunt.

Screenshot_18.jpg

După incidentul cu operatoarea zeflemistă, am trimis un email către GetBack Recovery în care i-am somat să șteargă din baza lor de date numerele pe care trimiteau somații de executare silită. În cazul în care incidentul se va repeta, cu siguranță le voi face plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal pentru încălcarea Regulamentului General privind Protecția Datelor (GDPR) pentru acces fără drept la datele personale ale unei persoane (numărul de telefon) și hărțuire.

- Publicitate -

În mod normal, chiar dacă, să zicem, ai baza de date cu numere de telefon eronată, trebuie mai întâi să verifici dacă respectiva persoană, în speță debitorul tău, are acel număr de telefon și apoi să trimiți somații de plată sau să dai telefoane cu tentă amenințătoare.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Ciprian Pap
Ciprian Pap este jurnalist local din 2007. A lucrat ca redactor/reporter/realizator în presa tipărită dar și în TV, în redacții precum Universul Prahovean, Telegraful de Prahova, Alpha TV Ploiești, Monitorul de Prahova și Telegrama de Prahova (colaborator). Din 2008 face parte din echipa Observatorul Prahovean, unde a pus umărul la construcția ediției online. A renunțat treptat la scris pentru a se dedica dezvoltării tehnice a ziarului online și a proiectelor conexe iar acum este coordonatorul echipei tehnice. Este pasionat de tehnologie, publicitate și new media și îl vedeți semnând, din când în când, articole de profil.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău