Majorarea accizei la carburanți și split TVA – decizie definitivă astăzi, în Senat

senat.jpg

senat.jpg

Pe ordinea de zi a Senatului, pentru ședința de plen de marți, se află pentru dezbatere şi vot final ordonanţele de Guvern privind introducerea plăţii defalcate a TVA şi a majorării accizei pe combustibili. Ordonațele au fost emise de Cabinetul Tudose la finele lunii august.

- Publicitate -

Cele două ordonanțe au fost respinse de Comisia de buget-finanţe a Senatului, condusă de social-democratul Eugen Orlando Teodorovici. Dată fiind relația tensionată a acestuia cu propriul partid, este posibil ca ordonanțele să treacă fără probleme prin plen, neținându-se cont de avizul negativ al comisiei lui Teodorovici. 

 La acest moment, plata defalcată a TVA a intrat în vigoare de la 1 octombrie, opţională pentru firme şi obligatorie de la 1 ianuarie 2018.

Măsura a atras critici vehemente din partea firmelor, care atenţionează că aceasta va bloca economia. Oficialii Fiscului dau asigurări că procesul „va fi lin”.

- Publicitate -

Tot pe 26 septembrie, comisia de buget-finanţe din Senat a decis, la propunerea PNL, şi eliminarea majorării accizei la carburanţi.

Deși liderii PSD spuneau că acciza nu va influența prețul carburanților, iar când acesta a crescut, mimau necunoașterea noilor cote, realitatea a demonstrat disperarea acestora pentru a scoate bani din orice, acoperindu-și astfel aberantele pomeni electorale. 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Claudiu Vasilescu
Claudiu Vasilescu a început cariera de jurnalist în 1993, în radio, până în 1999, când a trecut în televiziune. Din 2007 a activat în ambele domenii, iar din 2017 a ”atentat” și la presa scrisă, alăturându-se echipei Observatorulph.ro, unde activează și în prezent. Împreună cu echipa ObservatorulPh a lansat proiectul www.icars.ro, un site dedicat pasionaților auto și nu numai.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău