Un tânăr și-a ratat cariera de polițist din cauza tatuajului

candidati concurs politie

candidati concurs politie

Aglomerație mare la Inspectoratul Județean de Poliție Prahova. Peste 400 de persoane doresc să aibă statutul de polițist.

- Publicitate -

Înscrierile pentru cele 45 de posturi vacante la IJP Prahova pot avea loc până mâine, 8 aprilie. Concurența este însă acerbă. Peste 400 de persoane au fost interesate până acum de posturile vacante scoase la concurs.

Un tânăr însă nu a avut baftă să se angajeze în Poliție. Asta pentru că are un tatuaj „la vedere”. Printre condițiile impuse pentru înscrierea la concurs, se numără și faptul că persoanele trebuie „să fie apte din punct de vedere medical, fizic și psihic; aptitudinea se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne/comisiile și subcomisiile de concurs, ca urmare a examinării medicale, verificării îndeplinirii criteriilor antropometrice, existenței semnelor/tatuajelor neacoperite de vestimentație, în ținuta de vară, verificării aptitudinilor fizice și, respectiv, evaluării psihologice, potrivit baremelor și/sau criteriilor aplicabile.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Roxana Tănase
Roxana Tănase lucrează în presă din 1999. A fost reporter la Telegraful de Prahova și la postul local de televiziune Alpha TV din Ploiești, iar din 2012 a ales să facă parte din echipa Observatorulph.ro. Roxana se numără printre jurnaliștii cu cea mai mare experiență din presa locală și acoperă în special domenii precum administrație și politică.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău