Polițiștii prahoveni efectuează la această oră opt percheziții la sediile unor societăți comerciale și la locuințele unor persoane bănuite de înșelăciune.
UPDATE: SUTE DE PRAHOVENI AU RĂMAS FĂRĂ BANI. CUM FUNCŢIONA “CARITASUL UNGURESC” LA PLOIEŞTI VIDEO
Perchezițiile se desfășoară la sediile unor societăți comerciale din București, Cluj și Miercurea Ciuc. Din cercetări a reieșit că în perioada iunie 2015 până în prezent, cinci persoane ar fi indus în eroare peste 350 de persoane din județul Prahova și din județele limitrofe, prin metoda cunoscută sub denumirea de caritas unguresc.
„Astfel, cei în cauză, prin folosirea unei societăți comerciale înființate în acest scop, prin intermediul căreia încheiau cu victimele așa-zise contracte de asociere în participațiune, s-ar fi angajat față de acestea să le acorde împrumuturi financiare în schimbul achitării unor rate lunare, fără însă ca această activitate de creditare deghizată să fi fost autorizată de Banca Națională a României”, a anunțat IJP Prahova..
În numeroase cazuri, deși victimele ar fi achitat mai multe rate lunare în avans, conform contractelor încheiate cu societatea comercială controlată de către bănuiți, aceștia nu ar fi remis sumele de bani promise ca împrumut. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională, estimat până în prezent, este de peste 350.000 de lei.
În cursul acestei zile, vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, 5 persoane bănuite de implicare în activitatea infracțională, iar alte 50 vor fi audiate pentru stabilirea situației de fapt.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, camătă, delapidare și desfășurarea, fără drept, de activități specifice instituțiilor de credit. Activitățile se desfășoară cu sprijinul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și al inspectoratelor de poliție județene Cluj și Harghita. La acțiune participă 40 de polițiști prahoveni, a mai anunțat sursa citată.
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112
































