Emoţiile, prudenţa exagerată, dar, uneori, şi teama de examinator îi determină pe mulţi dintre candidaţii la examenul pentru obţinerea permisului de conducere să comită greşeli de nepermis atunci când susţin proba practică.
Dumitru Tăbărcaru este şeful Serviciului Regim Permise şi Înmatriculări Vehicule Vaslui şi de-a lungul anilor a participat la examinarea a mii de candidaţi la proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere.
”Nu poţi cere unui candidat să aibă deprinderile unui şofer cu experienţă în ceea ce priveşte manevrele, dar punem accent pe cunoaşterea şi aplicarea regulilor de circulaţie şi pe comportamentul preventiv al candidaţilor”, precizează şeful SRPCIV Vaslui. De regulă, trec examenul cei care reusesc să-şi stăpânească suficient emotiile pentru a nu face greşeli foarte mari.
”Exigenţa examinatorilor nu este în afara limitelor, pentru că se bazează pe regulament, dar să nu uităm ca avem de-a face cu vieţile oamenilor. Nu poţi permite unei persoane să devină un pericol public pe străzi“, precizează Dumitru Tăbăcaru.
Confundarea culorilor la semafor
Chiar dacă nu se întâmplă des, sunt candidaţi care, în timpul susţinerii examenului, se pierd inclusiv în faţa semaforului. ”Fără îndoială, cea mai stupidă greşeală a fost atunci când candidaţii au trecut pe roşu la semafor. Într-o astfel de situaţie, examinatorul intervine imediat, iar candidatul este declarat respins”, precizează Tăbăcaru. Citește continuarea pe adevarul.ro
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112
































