Ieri, am fost la magazinul Dedeman din Ploiești pentru a cumpăra diverse materiale de construcții, atras de prețul mai multor produse. După ce am sunat să văd disponibilitatea magazinului față de livrarea la domiciliu pentru clienții din afara Ploieștiului, am decis să cheltui suma de 2000 de lei în magazinul de lângă Obor, numai că am avut parte de o surpriză neplăcută….
Neștiind politica magazinului în ceea ce privește livrarea produselor, dacă se face contra cost sau nu, am sunat la numărul de telefon indicat pe site ca fiind pentru “Suport Clienți”. Apelul a fost efectuat la ora 12.53, iar la capătul firului mi-a răspuns o doamnă/domnișoară foarte amabilă care mi-a oferit, aparent, informațiile de care aveam nevoie. Mă interesa dacă în prețul unei facturi de aproximativ 2000 de lei este inclus și transportul la domiciliu, care se situează la 15 km de Ploiești. I-am ușurat munca și i-am spus că domicliez în comuna X, satul Y. Dânsa a făcut verificările necesare și mi-a spus că în localitatea indicată nu se fac livrări gratuite, ci contra cost, chiar dacă e vorba de marfă în valoare de aproximativ 2000 de lei. Cu toate astea, m-am riscat și am cumpărat produsele de la Dedeman, iar la ora 15,40 am ajuns în parcarea magazinului cu mașina personală, însoțit de un prieten dispus să mă ajute cu transportul unei părți din materiale în mașina lui, pentru a scuti un drum în plus. După ce am terminat cumpărăturile, am ajuns la casa de marcat, unde, spre surprinderea noastră am aflat că, având în vederea valoarea cumpărăturilor, dacă doresc, transportul va fi gratuit la adresa unde domiciliez. Mulțumindu-i pentru amabilitate doamnei care mi-a oferit această informație, cu toate că o verificasem înainte și știam că nu este posibil, mi s-a derulat în minte întreaga discuție cu operatoarea call-center, care mi-a transmis că transportul este contra cost. Am acceptat ca magazinul să-mi livreze marfa la domiciliu cu toate că acest lucru m-a pus într-o situație neplăcută atât față de prietenul care s-a învoit de la serviciu și a venit cu mașina la magazin, cât și pentru faptul că am fost efectiv mințit telefonic. Odată întocmite actele pentru transport am părăsit magazinul și am sunat din nou la numărul de relații cu clienții. Apelul a fost efectuat la ora 17.42 și din câte am realizat pe moment, mi-a răspuns aceeași operatoare – Larisa. La fel cum făcusem și mai devreme în aceeași zi, m-am prezentat, am menționat că din câte îmi amintesc am mai interacționat o dată cu aceeași persoană (apelul de la 12.53 nimerise tot la ea cu toate că acest lucru a fost negat) și am revenit cu întrebarea pe care am adresat-o în cursul aceleiași zile: “Se fac livrări gratuite în comuna X, satul Y dacă valoarea cumpărturile depășește suma de aproximativ 2000 de lei?”.
Răspunsul operatoarei, de la care aveam să aflu că nu este angajată a unei firme terți așa cum credeam, ci chiar a Dedeman-ului a început să-mi citească iar lista localităților unde livrarea este gratuită. Scurtându-i muncă, am interrupt-o, i-am indicat precis satul și comuna, iar răspunsul a fost că “Nu.”. Punând-o la curent cu noutățile pe care trebuia deja să le știe și anume că livrările sunt gratuite dacă depășesc o anumită sumă în localitatea indicată, operatoarea nu a avut nicio reacție. Abia când i-am explicat faptul că am fost pus într-o situație neplăcută, am apelat la bunăvoința unui prieten, au apărut alte costuri față de cele pe care le prevedeam odată cu deplasarea a două mașini de transport la magazin, aceasta s-a scuzat în numele companiei și mi-a oferit promisiunea solemnă că vor remedia problema, care de fapt reprezintă actualizarea unei baze date. Concluzia? Nu voi mai cumpăra niciodată nici măcar un bec de la Dedeman din cauza dezinteresului față de clienți, neseriozitate și lipsa de profesionalism. Faptul că am specificat valoarea totală a produselor mă duce cu gândul că magazinul chiar nu are nevoie de banii mei și își permit să piardă clienți care au de gând să cheltuiască aici sume modice, anunțându-i prealabil.
Cu această ocazie am cerut un punct de vedere magazinului și îl voi publica de îndată ce imi va fi remis
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112
































