Un fost baschetbalist ploieştean, vedetă hip-hop în America

Andrei Roşca, un fost baschetbalist din Ploieşti a ajuns vedetă hip-hop în Seattle, după ce a abandonat sala de sport pentru studio-ul de înregistrări. La numai 26 de ani, Andrei, cunoscut americanilor sub numele de Drei Ros, a ajuns să cânte şi să filmeze videoclipuri alături de nume mari ale hip-hopului american. 

andreirosca

Cunoscut pe terenul de baschet sub numele de “Dinamită”, Andrei Roşca s-a mutat la vârsta de 15 ani cu familia în Seattle, statul Washington. Nu şi-a uitat niciodată originile, astfel că a venit acasă ori de câte ori a avut ocazia. Baschetul i-a prilejuit întoarcerea la Ploieşti în 2004, când a participat la streetball- ul organizat de campioana Asesoft, unde a câştigat concursul de slam-dunk, şi la Târgovişte, pentru a evolua pentru echipa locală, trei ani mai târziu. În SUA, a jucat baschet la liceu, apoi la colegiu, visând să ajungă în liga profesionistă. Cel mai sus a evoluat la Everett Explosion, în liga semi-pro IBL.

Deşi privea hip-hopul ca pe un hobby, în 2004, după moartea tatălui său, a început să ia lucrurile în serios şi astfel şi-a înregistrat propriul album, intitulat, în memoria părintelui său, „Între viaţă şi moarte”. După doar un an de zile şi-a deschis propriul studio de înregistrări, Boss Bizznis. La scurt timp după, a început să colaboreze cu americanul Burre Collins, un hip-hopper din zonă. La începutul acestui an a lansat piesa “Get Throwed”, în duet cu Dyce Dylli, iar de câteva zile se mândreşte cu un al doilea clip, cel pentru piesa “Hip-Hop Party”. Luna viitoare, Drei Ros îşi va mări discografia cu încă o piesă, filmată la Timişoara şi în care cântă alături de bănăţeanul Skizzo Skillz. În videoclipul piesei “Get Throwed”, Andrei Roşca apare la un moment dat cu un tricou pe care scrie Ploieşti. “Îmi place să cred că îmi reprezint tot timpul oraşul. De-abia aştept să-mi fac lansarea acasă. Mi-aş dori să cânt în deschidere la un meci al echipei CSU Asesoft, pentru că sunt un mare fan. Chiar le-am compus o melodie când locuiam în România. De asemenea, în- tr-unul din viitoarele clipuri voi purta tricoul lui Toni Alexe, iar melodia îi va fi dedicată. Ştiu că s-au împlinit 5 ani de când a murit. Nimeni nu a uitat ce a făcut în baschet pentru România, Ploieşti şi Asesoft…”, a declarat pentru Libertatea declarat Andrei Roşca.

Sursa: Libertatea.ro

- Publicitate -

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău