O persoană a murit şi alte trei au fost rănite grav, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma unei explozii care a avut loc într-un restaurant din Câmpulung Moldovenesc şi care a fost urmată de un incendiu, pompierii stabilind că deflagraţia s-a produs din cauza unei acumulări de gaze, scrie Mediafax.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Alin Găleată, explozia a avut loc în jurul orei 3.30, în bucătăria unui restaurant aflat la ieşirea din municipiul Câmpulung Moldovenesc spre Suceava, în apropierea unei benzinării. Deflagraţia a fost urmată de un incendiu, iar la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje ale Detaşamentul de pompieri din Câmpulung Moldovenesc şi ambulanţe. În momentul producerii exploziei în restaurant se aflau patru angajate şi cinci clienţi din Republica Moldova.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Alin Găleată, explozia a avut loc în jurul orei 3.30, în bucătăria unui restaurant aflat la ieşirea din municipiul Câmpulung Moldovenesc spre Suceava, în apropierea unei benzinării.
Deflagraţia a fost urmată de un incendiu, iar la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje ale Detaşamentul de pompieri din Câmpulung Moldovenesc şi ambulanţe.
În momentul producerii exploziei în restaurant se aflau patru angajate şi cinci clienţi din Republica Moldova.
Mai multe pe Mediafax
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112































