O scenă demnă de opera lui Caragiale s-a consumat sâmbătă, în Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești, la o acțiune electorală organizată de PDL.
Cu o săptămână înainte de alegerile europarlamentare, conducerea PDL Prahova a organizat la Ploiești un miting la care au participat atât președintele partidului, Vasile Blaga, cât și cel mai bine clasați candidați pe lista partidului. Acțiunea a "culminat" cu un spectacol, la care au asistat aproape 3.000 de pedeliști adunați din tot județul. În timpul concertului, precedat de declarațiile liderilor și candidaților, membrii PDL au început să părăsească incinta sălii sporturilor, spre stupefacția organizatorilor. Aceștia au aflat ulterior de ce primii care au plecat erau ocupanții locurilor din înaltul tribunelor: aerul devenise irespirabil!
PONTA ŞI DRAGNEA, LA MITINGUL ELECTORAL DE LA PLOIEŞTI – FOTO
Pentru că sistemul de climatizare al sălii a funcționat abia spre finalul spectacolului electoral, căldura și mirosul de transpirație i-au alungat rapid pe membrii de partid. Altfel au stat lucrurile la inaugurarea Sălii Sporturilor Olimpia din octombrie anul trecut, la care a participat premierul Victor Ponta. Atunci, în timp ce ploieștenii tremurau de frig în apartamente pentru că Dalkia nu reluase furnizarea agentului termic, sala a fost încălzită cu câteva zile înainte de inaugurare, pentru ca temperatura să fie una optimă pentru premier și restul invitaților PSD. Detalii aici:
SALA SPORTURILOR OLIMPIA, ÎNCĂLZITĂ PENTRU PONTA
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112































