Ce au patit doi hoţi prinşi la furat în acelaşi loc

La data de 24.01.2014, în jurul orei 13.30, polițiștii din cadrul postului de Poliție Valea Călugărească, au depistat în flagrant, în localitatea Vîrfurile, un bărbat din comuna Valea Călugărească, care încerca să sustragă o conductă metalică.

- Publicitate -

În aceeaşi zi, în jurul orei 15.00,  polițiștii au depistat în flagrant, în aceeași zonă, un bărbat din comuna Bucov, care încerca să sustragă  acelasi bun.  Astfel pentru celor două persoane li s-au întocmit dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de furt. Totodată cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale ale suspecţilor.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Ștefan Vlăsceanu
Ștefan Vlăsceanu a fost interesat de presa scrisă încă din perioada liceului, când a intrat pentru prima dată pe ușa redacției ziarului Monitorul de Prahova. Este cel mai tânăr jurnalist din echipa Observatorul Prahovean, în prezent fiind redactor șef. Publică și documentează lunar zeci de articole și subiecte din domenii precum eveniment, social și investigații. În paralel administrează ziarul Observatorul de Brașov. Este absolventul facultății de Sociologie și Comunicare din Brașov, promoția 2013 și câștigător al Galei Tineretului Prahovean 2023 – cel mai activ tânăr jurnalist prahovean.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău