Reprezentantul UNPR în Consiliul Local Scorțeni, Alexandru-George Nițu, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, la propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism- Serviciul Teritorial Ploieşti.
La data de 27 noiembrie Tribunalul Prahova a admis propunerea DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești de arestare preventivă a consilierului local și a altor două persoane, iar pe 29 noiembrie Curtea de Apel Ploiești a respins recursul formulat de cei trei. „Noi nu am primit nimic oficial în acest sens, dar am aflat din presă ce s-a întâmplat. La ultima ședință, de săptămâna trecută, consilierul Nițu nu s-a prezentat. Potrivit legii, în cazul în care absentează nemotivat timp de trei ședințe consecutive riscă suspendarea din funcție. Acum depinde dacă mandatul i se va prelungi, că din câte am înțeles este arestat preventiv pentru 29 de zile”, ne-a declarat Mihai Neacșu, primarul comunei Scorțeni. La rândul său, Daniel Niculae, președintele UNPR Prahova, a susținut că nu a aflat despre arestarea preventivă a lui Nițu. „George Nițu este consilier local la Scorțeni din partea UNPR, dar nu știu să vă spun mai multe lucruri pentru că nu am fost informat de arestarea acestuia”, a susținut Niculae, care a precizat că în cazul în care este vorba despre un dosar penal acesta oricum nu are nicio legătură cu zona politicului.
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112
































