Ce se întâmplă cu podul peste pârâul Dâmbu în dreptul străzii Muzelor din Ploiești

pod pete Dâmbu
Primăria Ploiești a anunțat semnarea contractului pentru construirea podului peste pârâul Dâmbu încă din 6 decembrie 2021.

Primăria Ploiești a anunțat, în decembrie 2021, că a semnat contractele de lucrări pentru reconstruirea a două pasarele și a unui pod peste pârâul Dâmbu. Municipalitatea organizează, în aprilie 2023, o nouă licitație pentru construirea podului peste pârâul Dâmbu în dreptul străzii Muzelor. De data aceasta prețul a crescut.

- Publicitate -

În decembrie 2021, Primăria Ploiești a anunțat că au fost semnate contractele de lucrări pentru proiectarea și execuția unor noi pasarele peste pârâul Dâmbu, în dreptul străzilor Cometului și Neajlov, precum și contractul care prevede construirea unui nou pod peste pârâul Dâmbu, pe strada Muzelor.

Conform anunțului municipalității, noul pod peste pârâul Dâmbu, pe strada Muzelor, ar fi trebuit să aibă lungime de 10 m, lățime de 4 m și structura din elemente prefabricate de beton (de tip elevații, dale), la partea superioară urmând să se toarne o suprabetonare, peste care se va așterne un strat de asfalt.

Citește și: A început montarea primei pasarele peste pârâul Dâmbu din Ploiești – VIDEO

Se va realiza și o balustradă metalică de protecție, cu o înălțime de 1,20 m. Podul nou construit se va executa și racorda la cota trotuarelor din ambele părți. Valoarea acestei investiții a municipalității ploieștene este de 254.430 lei fără T.V.A”, a precizat, într-un comunicat de presă emis în data de 6 decembrie 2021, Primăria Ploiești.

- Publicitate -

O nouă licitație pentru podul peste pârâul Dâmbu

Primăria Ploiești a anunțat recent organizarea unei noi licitații pentru atribuirea contractului privind execuția lucrărilor de demolare și lucrărilor de construire a podului nou peste pârâul Dâmbu, în dreptul străzii Muzelor. De data aceasta, dacă inițial contractul avea valoarea de 254.430 lei fără TVA, acum lucrările sunt estimate la 821.957,47 lei fără TVA, respectiv 978.129,39 lei cu TVA.

Pasarele din structură metalică peste pârâul Dâmbu

Alte două pasarele, conform Primăriei Ploiești, ar fi trebuit realizate peste pârâul Dâmbu, în dreptul străzilor Cometului și Neajlov.

Pasarela peste pârâul Dâmbu, din dreptul străzii Cometului, urma să fie din structură metalică, cu o lungime de 14 m și lățime de 1,50 m, cu balustradă de protecție cu înălțimea de 1,20 m și infrastructură nouă din beton.

- Publicitate -

Citește și: Podurile peste pârâul Dâmbu din Ploiești au fost ”uitate” de primărie

Pasarela peste pârâul Dâmbu, din dreptul străzii Neajlov, trebuia ă aibă structură metalică, o lungime de 17 m și o lățime de 1,50 m, implicit bară de protecție cu înălțimea de 1,20 m.

anunt licitatie
La noua licitație, prețul lucrărilor de execuție a crescut.

anunt licitatie

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Roxana Tănase
Roxana Tănase lucrează în presă din 1999. A fost reporter la Telegraful de Prahova și la postul local de televiziune Alpha TV din Ploiești, iar din 2012 a ales să facă parte din echipa Observatorulph.ro. Roxana se numără printre jurnaliștii cu cea mai mare experiență din presa locală și acoperă în special domenii precum administrație și politică.