Imagine rară cu Leonard Doroftei, alături de familie, la împlinirea vârstei de 53 de ani

familie leonard doroftei
Co ocazia zilei de naștere, el a publicat pe pagina de Facebook o imagine alături de soția lui Monica, cea care îi este alături de mai bine de 30 de ani

Leonard Doroftei este stabilit în Canada împreună cu familia lui: soția Monica și cei trei copii, Adrian, Alexandru și Vanessa.

- Publicitate -

Leonard Doroftei s-a născut pe 10 aprilie 1970 la Ploiești. Antrenorul emerit Titi Tudor a fost cel care l-a descoperit pe cel care avea să devină unul dintre cei mai titraţi boxeri români.

A obţinut bronzul olimpic pentru România la Barcelona (1992) şi la Atlanta (1996).

După mai mult de un deceniu la amatori, cu 239 de victorii din 250 de meciuri, Leonard Doroftei trece la profesionişti, în 1998. A deținut titlul mondial la categorie ușoară, iar meciurile lui extrem de spectaculoase, împotriva unor pugiliști ca Raul Balbi, Paul Spadafora sau Arturo Gatti vor rămâne în istorie, potrivit ziare.com.

- Publicitate -

Acum, Leonard Doroftei este stabilit în Canada, la Laval, și antrenează pugiliști de toate vârstele.

Co ocazia zilei de naștere, el a publicat pe pagina de Facebook o imagine alături de soția lui Monica, cea care îi este alături de mai bine de 30 de ani. Alături de ei sunt cei trei copii: mezina Vanessa (20 de ani), mijlociul Alexandru (25 de ani) și cel mare, Adrian (28 de ani).

Adrian este primul care a plecat în Canada. L-au urmat apoi părinții și Vanessa, iar ultimul sosit a fost Alex.

- Publicitate -

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Ștefan Vlăsceanu
Ștefan Vlăsceanu a fost interesat de presa scrisă încă din perioada liceului, când a intrat pentru prima dată pe ușa redacției ziarului Monitorul de Prahova. Este cel mai tânăr jurnalist din echipa Observatorul Prahovean, în prezent fiind redactor șef. Publică și documentează lunar zeci de articole și subiecte din domenii precum eveniment, social și investigații. În paralel administrează ziarul Observatorul de Brașov. Este absolventul facultății de Sociologie și Comunicare din Brașov, promoția 2013 și câștigător al Galei Tineretului Prahovean 2023 – cel mai activ tânăr jurnalist prahovean.