Mesaje false în numele ANAF. Avertismentul instituției: „Să nu transmiteţi banii solicitaţi”

anaf licitatii

ANAF atrage atenția că se trimit mesaje false în numele instituției. Infractorii informatici cer sume de bani pentru a „nu porni o anchetă antifraudă”.

- Publicitate -

O nouă campanie de mesaje false, prin care se solicită achitarea unor sume de bani până în data de 8 aprilie, se derulează în numele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), a avertizat vineri instituţia, care a îndemnat cetățenii să nu cumva să trimită sumele cerute.

„Vă informăm că astăzi numeroşi contribuabili au primit mesaje false, transmise în numele ANAF, prin care li se solicită să achite sume de bani până în data de 8 aprilie, «în caz contrar, inspectorii antifraudă vor porni o investigaţie şi se va înainta Poliţiei un ordin de reţinere».

Solicitarea frauduloasă a fost transmisă de pe o adresă de email care nu aparţine instituţiei, iar documentul conţine greşeli gramaticale precum şi o serie de elemente nespecifice comunicărilor ANAF”, a anunțat agenția, potrivit Agerpres.

- Publicitate -

„Atragem atenţia, pe această cale, să nu deschideţi aceste emailuri şi să nu accesaţi documentele anexate sau linkurile din conţinut. Foarte important: Să nu transmiteţi banii solicitaţi.

Reamintim că Serviciul Spaţiul Privat Virtual, pus la dispoziţia contribuabililor, gratuit, a fost creat şi dezvoltat pentru o comunicare securizată cu instituţia. De asemenea, contribuabilii pot obţine informaţii fiscale cu caracter general la call center ANAF 031.403.91.60”, arată reprezentanții ANAF în comunicatul publicat pe site-ul instituției.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Ciprian Pap
Ciprian Pap este jurnalist local din 2007. A lucrat ca redactor/reporter/realizator în presa tipărită dar și în TV, în redacții precum Universul Prahovean, Telegraful de Prahova, Alpha TV Ploiești, Monitorul de Prahova și Telegrama de Prahova (colaborator). Din 2008 face parte din echipa Observatorul Prahovean, unde a pus umărul la construcția ediției online. A renunțat treptat la scris pentru a se dedica dezvoltării tehnice a ziarului online și a proiectelor conexe iar acum este coordonatorul echipei tehnice. Este pasionat de tehnologie, publicitate și new media și îl vedeți semnând, din când în când, articole de profil.