Dan Diaconescu fost eliberat din arest și pus sub arest la domiciliu, vineri seară. Acesta a declarat, la ieșirea din sediul Judecătoriei Constanța, că își dorește ca toată țara să vadă că este „absolut nevinovat”.
Diaconescu a afirmat că pleacă la Bucureşti, măsura arestului la domiciliu aplicându-se la locuinţa sa din capitală.
„Sper ca în cel mai scurt timp toată ţara să vadă că sunt absolut nevinovat”, a spus acesta.
Fostul patron OTV a susţinut că în curând i se va „ridica” interdicţia pentru televiziune.
„S-ar putea să mă întorc în presă. (…) Peste câteva luni, cu televiziune şi cu emisiune”, a afirmat Diaconescu.
Judecătoria Constanţa a respins, vineri seară, propunerea procurorilor de arestare preventivă a lui Dan Diaconescu, magistraţii dispunând măsura arestării la domiciliu pentru 30 de zile a acestuia. Decizia instanţei nu este definitivă, potrivit Agerpres.
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112































