Ieri, la București, Mihai Apostolache, conferențiar universitar doctor la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, s-a întâlnit cu Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO.
Mihai Apostolache a postat și un mesaj pe pagina sa de socializare, felicitându-l pe Mircea Geoană pentru prelungirea mandatului de la NATO și i-a oferit una din cărțile sale, publicate cu ceva timp în urmă.
”L-am felicitat astăzi pe Mircea Geoană pentru prelungirea mandatului de secretar general adjunct al NATO, funcție pe care o va deține până în octombrie 2024. Totodată, i-am comunicat faptul că universitatea ploieșteană aniversează, în acest an, 75 de ani de la înființare și i-am oferit una dintre cărțile mele”
Cei doi au o relație de prietenie de foarte mult timp.
Mircea Geoană a devenit Secretar general adjunct al NATO în octombrie 2019 și i s-a prelungit mandatul de două ori, ultima dată cu câteva zile în urmă, până în octombrie 2024.
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112































