Tarife majorate la apa potabilă și la canalizare în Ploiești – VIDEO

apa potabila
Aleșii locali au aprobat, joi, ajustarea tarifelor la apă potabilă și la canalizare.

Tarifele la apa potabilă și la canalizare au fost majorate la Ploiești. Aleșii locali au aprobat, joi, ajustarea tarifelor la apă potabilă și la canalizare.

- Publicitate -

Majorarea tarifului la apa potabilă este de 0,70 lei/mc, respectiv de la 4,05 lei fără TVA la 4,75 lei/mc fără TVA, din care 0,95 lei reprezintă fond de lucrări.

La canalizare, ajustarea este de 0,34 lei, respectiv de la 1,81 lei fără TVA la 2,15 lei fără TVA.

„E o prevedere contractuală. Chiar în urma ajustării acestor tarife, Ploieștiul are cel mai mic tarif la apă și canalizare”, a susținut Gheorghe Sîrbu, consilier local PNL, care a precizat că există avizul ANRSC și de la Comisia nr. 3.

- Publicitate -

Conform raportului tehnic fundamentat de Regia Autonomă de Servicii Publice (RASP), „față de ajustarea efectuată la data de 1.01.2023, coeficientul de indexare K(n) a crescut de la 7,8666 la 9,3281, datorită creșterii prețurilor de consum (3,00%), a energiei electrice consumată (53,50%), a indicelui prețului de consum în Europa (1,79%). De asemenea costul apei cumpărate de la CNAR a crescut cu 3,63%”.

Proiectul a fost aprobat cu 16 voturi pentru și două abțineri ale consilierilor Ștefan Alexandru (Prahova în Acțiune) și Robert Vîscan (PSD).

VIDEO: imagini ședință Consiliul Local Ploiești: 22.01 …. 23.50

- Publicitate -

tabel tarife apa
La canalizare, ajustarea este de 0,34 lei, respectiv de la 1,81 lei fără TVA la 2,15 lei fără TVA.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Roxana Tănase
Roxana Tănase lucrează în presă din 1999. A fost reporter la Telegraful de Prahova și la postul local de televiziune Alpha TV din Ploiești, iar din 2012 a ales să facă parte din echipa Observatorulph.ro. Roxana se numără printre jurnaliștii cu cea mai mare experiență din presa locală și acoperă în special domenii precum administrație și politică.