Părintele unui bebeluș infectat cu COVID, revoltat că fetița nu a mai putut fi tratată la Ploiești. „Au dus-o la Câmpina, doar acolo mai e secție COVID pentru copii”

copil pe patul de spital
Copiii diagnosticați cu COVID nu mai pot fi tratați la Ploiești, ci doar la spitalul din Câmpina

„Am ajuns cu bebeluș de trei luni, pozitiv, la spital la Câmpina, fiindcă Ploieștiul nu mai are unitate suport COVID”. Așa își începe povestea un ploieștean, Antonio Sitescu. Bărbatul este îngrijorat de faptul că infecția cu coronavirus este ignorată de la zi la zi. Asta deși, potrivit raportării DSP Prahova de astăzi, 6 aprilie, avem localități unde rata de infectare depășește două procente.

- Publicitate -

Am fost confirmat cu infecție COVID -19 vinerea trecută ( n.r.31 martie). M-au izolat fiindcă așa mi-a dictat conștiința. La câteva zile, fetița mea de doar trei luni a prezentat simptome de răceală, am spus noi. Am solicitat ambulanța și, în urma testului antigen rapid, a rezultat că și ea este infectată.

La Ploiești, nu am mai avut unde să mergem, întrucât nu mai sunt secții COVID. A fost dusă la Câmpina, i-au fost făcute analize, iar soției, care era cu copilul, i s-a transmis că poate merge acasă. Am sunat un prieten care să meargă să le ia de la Câmpina, lucru care nu mi s-a părut deloc normal. Cum lași persoane depistate pozitiv la SARS-CoV-2 să plece pe cont propriu acasă? Eu am decis să mă izolez fiindcă așa mi-a spus conștiința, dar nimeni nu m-a întrebat nimic. Și atunci, asta înseamnă cu putem circula pe unde vrem, când vrem, putem îmbolnăvi în jur pe orice, fiindcă, se pare, boala nu mai prezintă interes. Dar boala există”, a povestit ploieșteanul.

Potrivit raportării pe care Direcția de Sănătate Publică Prahova a prezentat-o astăzi, 6 aprilie, comuna Jugureni are 2,24 incidență. Urmează Măgurele și Surani cu 1.99, respectiv 1,69 cazuri.

- Publicitate -

Ploieștiul are o incidență de 1,02, în timp ce al doilea municipiu al Prahovei, Câmpina, înregistrează un procent de 1.38 cazuri la mia de locuitori.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Luiza Toboc
Luiza Toboc lucrează în mass media din 2003, atât presă scrisă, cât și TV. A fost redactor/ prezentator știri la Prima TV Câmpina, a urmat colaborarea cu VP TV și Travel MIX Channel, unde a fost realizator de emisiuni , acoperind aproape toate sferele de interes (sănătate, administrație, politic, învățământ, dar și social). La televiziunea de turism, Travel Mix Channel a realizat jurnale de călătorii în țară. A urmat, colaborarea cu Republikanews, unde, la fel, a fost realizator de emisiuni, fiind implicată și în proiectul derulat în colaborare cu televiziunea regională MDI TV, din Târgoviște. Din aprilie 2021, face parte din echipa Observatorul Prahovean, fiind implicată, printre altele, în numeroase campanii umanitare, prezentate pe larg în cel mai citit cotidian al județului.