
La Ploiești a fost demarat un proiect mult așteptat: trecerea în subteran a cablurilor care, de zeci de ani, au împânzit orașul.
Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în data de 08.11.2022, iar de atunci și până în prezent trotuarele pe mai multe străzi din Ploiești au fost tăiate, sparte și săpate.
Citește și: Scăpăm de cablurile suspendate prin copaci la Ploiești? Răspunsul Primăriei
În unele zone, muncitorii au și astupat șanțurile, însă, spre nelămurirea multor cetățeni, nu toate cablurile au fost îngropate. Este și cazul Șoselei Nordului.
Chiar dacă șanțul săpat pe trotuar a fost astupat parțial, așa cum puteți vedea și în imaginile de la sfârșitul articolului, pe stâlpi pot fi observate în continuare cabluri întinse și celebrele „colace”
Observatorul Prahovean a solicitat un punct de vedere Primăriei Ploiești cu privire la această situație, dar și detalii despre stadiul proiectului în fiecare zonă în care sunt executate astfel de lucrări.
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112






























