Programul „Casa Verde”: Montare panouri fotovoltaice doar la adresa din buletin

panouri fotovoltaice
Finanțare pentru montarea de panouri fotovoltaice doar la adresa din buletin

Programul „Casa Verde”, care oferă ajutor de la stat pentru montarea panourilor fotovoltaice, a suferit modificări importante. Astfel, în 2023 bisericile vor putea accesa și ele fondurile statului. În plus, persoanele fizice își pot instala panouri fotovoltaice doar la adresa din buletin.

- Publicitate -

Măsura a fost luată deoarece sunt multe case intabulate în România, și fondurile ajung doar pentru o parte din ele. „Câteodată apar nemulțumiri, dar avem 3 milioane de case în România, intabulate, și fondurile sunt suficiente pentru maxim 150 de mii anul acesta. Vor fi sute de mii de cereri care vor îndeplini această condiție”, a declarat Tanczos Barna, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Programul „Casa Verde” nu va fi singurul program de eficiență energetică derulat anul acesta. Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene dă 25.000 de lei românilor pentru panouri fotovoltaice, pompe de caldură și baterii pentru stocarea energiei solare. Programul ar urma să fie pe modelul „Casa Verde”, dar simplificat și complet automatizat, promit autoritățile.

„La deschiderea apelului de proiecte, care funcționează după regula de primul venit primul servit, se depun în platforma electronică copia după buletin, împreună cu documentele de proprietate a locuinței și contractul de furnizare a echipamentelor. Un număr de peste 150 de mii de gospodării vor fi beneficiare. Programul cu banii de la Bruxelles ar urma să înceapă în luna septembrie, iar startul programului susținut din bugetul statului va fi dat luna viitoare”, Marcel Boloș, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

- Publicitate -

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112