Controale ITM Prahova la firme care au angajați străini. Cea mai mare amendă a fost de 200.000 de lei

Control ITM Prahova
În Prahova au fost controlate firmele cu angajați străini

Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova a desfăşurat în perioada 09.02.2023 –10.03.2023, Campania Națională privind verificarea modului în care angajatorii, agenții de muncă temporară și furnizorii de servicii specializate pentru stimularea ocupării forței de muncă respectă prevederile legale referitoare la relațiile de muncă și la regimul juridic aplicabil străinilor pe teritoriul României.

- Publicitate -

Obiectivele campaniei au fost:

-identificarea angajatorilor care desfășoară activități lucrative cu cetățeni străini non UE;

-identificarea agenților de muncă temporară care pun la dispoziție cetățeni non UE și a utilizatorilor pentru care aceste persoane prestează activitate;

- Publicitate -

-identificarea furnizorilor de servicii specializate pentru stimularea ocupării forței de muncă care prestează servicii de ocupare pe piața internă a unor cetățeni străini non UE;

-verificarea respectării prevederilor legale privind încheierea, executarea, modificarea suspendarea și încetarea contractului individual de muncă, respectiv, în cazul agentului de muncă temporară, a contractului de muncă temporară, cu privire la cetățenii non UE;

-verificarea respectării prevederilor legale privind punerea la dispoziție și utilizarea salariaților temporari proveniți din state non UE.

- Publicitate -

-eliminarea neconformităților constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate și prin aplicarea sancțiunilor contravenționale corespunzătoare.

-creșterea gradului de conștientizare a entităților controlate privind necesitatea respectării prevederilor legale privind munca străinilor.

În urma controalelor desfăşurate în cadrul acestei campanii inspectorii de muncă din cadrul compartimentului Relații de muncă au depistat un angajator care utiliza la muncă 10 cetățeni străini cu contracte individuale de muncă suspendate.

- Publicitate -

Inspectorii de muncă au aplicat o amendă în valoare de 200.000 de lei, 3 avertismente și au dispus un număr de 3 măsuri cu termene ferme de remediere a deficienţelor constatate.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112