Un prahovean s-a ales cu dosar penal pentru că a tăiat trei copaci și i-a pus într-o căruță

furt-lemne-breaza.jpg
Foto cu caracter ilustrativ

Un locuitor al comunei Florești s-a ales vineri cu dosar penal după ce polițiștii l-au surprins furând trei copaci pe care prahoveanul îi tăiase dintr-o zonă împădurită.

- Publicitate -

„La data de 10 martie a.c., în jurul orei 18.30, polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Florești în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu într-o zonă împădurită din comuna Filipeștii de Pădure au depistat o persoană care ar fi sustras 3 arbori, fiind transportați cu un atelaj hipo.

În urma verificărilor efectuate polițiștii au identificat persoana în cauză ca fiind un bărbat în vârstă de 55 de ani, din comuna Filipeștii de Pădure.

La fața locului a fost identificat și un motoferăstrău, iar materialul lemnos a fost predat unui reprezentant al primăriei comunei.

- Publicitate -

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori.”, transmit printr-un comunicat reprezentanții IJP Prahova.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112