De ce apar pe facturile locuitorilor din Mitică Apostol servicii de canalizare, deși cartierul nu are rețea funcțională

Mai mulți cititori din cartierul Mitică Apostol ne-au sesizat că pe facturile emise de Apa Nova apar și servicii de canalizare, deși nu sunt racordați, iar rețeaua nu este funcțională.

- Publicitate -

”Locuiesc în cartier Mitica Apostol și am primit de la Apa Nova facturi cu servicii de apă și canalizare, în condițiile în care nimeni din acest cartier nu este branşat la canalizare. În această situație se regăsesc și alți vecini. Unul dintre ei s-a și dus la primărie cu această problemă” ne-a transmis o cititoare care se află în această situație.

Citește și Cum a rămas cartierul Mitică Apostol fără apă, canalizare și drumuri asfaltate: ”Nouă ne convenea să facă lucrările Apa Nova în baza unui contract de prelungire, dar s-au opus consilierii”

Contactați de Observatorul Prahovean, reprezentanții Apa Nova Ploiești au transmis următorul punct de vedere:

Nicio persoană din cartierul „Mitică Apostol” nu beneficiază de servicii de canalizare de la compania Apa Nova Ploiești și nici nu este facturată pentru aceste servicii”.

De vină ar fi softul de tipărire a facturilor, care, la ”capitolul” sold (restanțe) printează ”servicii de apă și canalizare” și clienților care nu beneficiază de serviciul de canalizare. Cel mai probabil, compania va rezolva această eroare până la emiterea următoarelor obligații de plată.

- Publicitate -

Reprezentanții operatorului fac apel la clienții care au întrebări despre servicii și facturarea acestora să sune la Call Center, disponibili 24h/24h, la numărul 0800 800 923 – apel gratuit din rețeaua Telekom Romania, sau la 0244 407 630 – apel taxabil din alte rețele de telefonie fixă sau mobilă.

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Marius Nica
Marius Nica lucrează în presă din anul 2000. A început cu presa scrisă, fiind reporter și ulterior redactor la Telegraful de Prahova, Muntenia Telegraf, apoi a devenit redactor șef la Monitorul de Prahova. A urmat o carieră în televiziunea locală, fiind realizator și moderator la posturile Will TV și Alpha TV, dar și colaborator la Evenimentul Zilei, Radio K și Will FM. Din 2007 este directorul editorial al ziarului Observatorul Prahovean.