Ce am pățit într-o cârciumă din Centrul Vechi: am fost obligat să plătesc bacșiș 15%, deși legal și de bun simț trebuie să fii întrebat înainte

Sâmbătă trecută, am fost la meciul din Liga Campionilor la handbal feminin dintre CSM București și Odense unde am asistat la un super spectacol și m-am convins că a noastră Cristina Neagu e Dumnezeul acestui sport pe pământ. Dar, înainte să ajung la Sala Polivalentă, am vizitat Muzeul de Istorie (am menționat asta ca să mă laud că mă și culturalizez :)). De la atâta ”haur” din Tezaurul României de la muzeu mi s-a făcut foame, așa că am ajuns în primul restaurant din zonă (eu, ”țăran” de Ploiești habar nu aveam că era în Centrul Vechi).

- Publicitate -

UPDATE După apariția articolului am fost contactat de patronul localului, Alati Leo, care și-a cerut scuze public pentru această practică. 

Detalii aici: Reacția patronului localului din Centrul Vechi unde bacșișul a fost inclus ”obligatoriu” în nota de plată

Articolul inițial

Am ales unul cu specific italian – Martina Ristorante, pentru că mă cam grăbeam să ajung la meci și cu o pizza nu prea ai cum să-ți iei țeapă.

- Publicitate -

Toate bune și frumoase, eu am mâncat pizza la care visam – sper ca Leo să nu citească acest text, apoi am cerut nota de plată, menționând că voi achita consumația cu cardul.

Citește și Cum arată bacșișul trecut pe nota de plată la o cafenea din Ploiești

În timp ce ne scotoceam prin portofele pentru a lăsa vreo 20 de lei, adică 10% din nota de plată estimată de noi la aproximativ 200 de lei, domnișoara a venit cu bonul fiscal pe care figura, alături de mâncare și băutură, bacșișul de 15%.

Cu alte cuvinte: indiferent dacă ți-a plăcut sau nu la noi trebuie să ne lași bacșiș, fraiere!

- Publicitate -

Asta deși legea, pe care o poți găsi rapid pe google, spune că este opțional: ”operatorii economici au obligaţia de a înmâna clientului o notă de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal, în care sunt prevăzute rubrici destinate alegerii de către client, a nivelului bacşişului oferit, între 0% şi 15% din valoarea consumaţiei (…) Totodată, este interzis operatorilor economici să condiţioneze, sub orice formă, livrarea de bunuri sau prestarea de servicii de acordare a bacşişului”

Așadar, ar fi fost normal să mi se prezinte o notă de plată și să bifez eu valoarea bacșișului, nu să-l încarce direct pe bonul fiscal.

Inițial, am vrut să cer socoteală pentru această practică nesimțită, de a te obliga să achiți bacșișul.

- Publicitate -

Am renunțat rapid după ce am citit în privirile celor cu care am luat masa mesajul ”pe bune că vrei să faci scandal pentru asta? Plătește și hai să mergem că întârziem la meci”.

Am plătit, înjurând în gând foamea de bani a ”capitaliștilor” din centrul vechi al vieții, dar m-am jurat că le fac o ”dedicație” aici pentru a atrage atenția asupra acestui gest care cred că va ajunge o ”politică” a majorității localurilor.

Închei cu o urare de început de an fiscal: ”Dragi cârciumari, în cazul în care ați descoperit această nouă metodă de a jumuli clienții, sper să vă lovească falimentul și să vă calce ANAF-ul, DSP-ul, OPC-ul, Poliția Locală, DSV-ul și restul de instituții de control unde trebuie să dați voi bacșiș!”

- Publicitate -

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Marius Nica
Marius Nica lucrează în presă din anul 2000. A început cu presa scrisă, fiind reporter și ulterior redactor la Telegraful de Prahova, Muntenia Telegraf, apoi a devenit redactor șef la Monitorul de Prahova. A urmat o carieră în televiziunea locală, fiind realizator și moderator la posturile Will TV și Alpha TV, dar și colaborator la Evenimentul Zilei, Radio K și Will FM. Din 2007 este directorul editorial al ziarului Observatorul Prahovean.