Cum s-au făcut de râs consilierii PNL Ploiești: au convocat o ședință extraordinară, apoi au retras proiectele inițiate

Consilierii PNL au convocat ieri o ședință extraordinară a Consiliului Local Ploiești, pe ordinea de zi figurând două proiecte privind trecerea Parcului Municipal Vest și a unui teren din apropierea parcului la Consiliul Județean Prahova.

- Publicitate -

După intonarea imnului și ”strigarea” prezenței, viceprimarul Ploieștiului, Daniel Nicodim a cerut cuvântul și a anunțat că ”Grupul consilierilor PNL propune retragerea celor două proiecte de ordinea de zi”.

Momentul, unul penibil, nu a fost urma de vreo explicație pentru acest gest.

Observatorul Prahovean a aflat, ”pe surse” că Direcția de Patrimoniu din Primăria Ploiești a dat aviz negativ și că, din acest motiv, inițiatorii și-au retras proiectele.

- Publicitate -

Consiliul Județean Prahova a adoptat anul trecut o hotărâre prin care a solicitat preluarea Parcului Municipal Vest de la Primăria Ploiești.

Citește și În Bariera Rudului, la capătul traseului 7, nu s-a pus nici măcar o lopată de asfalt în ultimii 20 de ani

Instituția susține că dorește acest obiectiv pentru a construi o serie de facilități de agrement și sport, precum: bazin de înot olimpic, patinoar, terenuri de handbal, tenis și baschet, sală polivalentă, piste de biciclete și o seră cu plante exotice.

Potrivit hotărârii respective, ”după încheierea procesului verbal de recepție finală, la expirarea perioadei de garanție a obiectivelor de investiții realizate, imobilele vor trece în domeniul public al municipiului Ploiești, la cererea Consiliului Local al Municipiului Ploiești, conform prevederilor legale în vigoare”.

- Publicitate -

Până acum, proiectul PNL a fost criticat de primarul Andrei Volosevici, dar și de către doi parlamentari: Mihai Polițeanu și George Ionescu.

Citește și Mărturia unui angajat al Termo Ploiești: ”Lumea ne înjură pe noi, dar ce vină avem?” Adevărul despre primele de Crăciun

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Marius Nica
Marius Nica lucrează în presă din anul 2000. A început cu presa scrisă, fiind reporter și ulterior redactor la Telegraful de Prahova, Muntenia Telegraf, apoi a devenit redactor șef la Monitorul de Prahova. A urmat o carieră în televiziunea locală, fiind realizator și moderator la posturile Will TV și Alpha TV, dar și colaborator la Evenimentul Zilei, Radio K și Will FM. Din 2007 este directorul editorial al ziarului Observatorul Prahovean.