
Un sat din Prahova va avea pistă modernă pentru biciclete. Finanțarea a fost obținută prin PNRR ( Planul Național de Redresare și Reziliență), valoarea investiției fiind de 170.000 de euro.
Primăria Mănești a semnat, zilele trecute, contractul de finanțare pentru construcția pistei de biciclete în satul Băltița, sat care are, potrivit recensământului, 778 de locuitori.
Dacă unii localnici se arată entuziasmați de această lucrare, alții reclamă lipsa trotuarelor la nivel de sat, ori a utilităților. „ Mai întâi avem nevoie de rețea de canalizare, ca să nu ajungem să construim și după aceea să dărâmăm”, este remarca unui localnic, Aurel Dogaru.
Primarul Constantin Nițoi spune că localitatea pe care o conduce a avut posibilitatea să acceseze bani nerambursabili prin PNRR și a făcut asta, având și câștig de cauză. Indiferent că satul Băltița are sau nu nevoie de o pistă pentru biciclete, „era păcat să ratăm o asemenea oportunitate”
Edilul a mai precizat că, odată finalizată construcția pistei de biciclete, ia în calcul introducerea zonei în circuitul cicloturistic.
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112































Chelu cu tichia …