Plugușorul ploieșteanului nemulțumit

Plugușorul ploieșteanului nemulțumit

Pentru că așa este obiceiul și pentru că suntem păstrători ai tradițiilor specifice acestui neam, vă colindăm la final de an cu un Plugușor autohton, pe care sperăm să nu mai avem motive să-l repetăm și anul viitor.

- Publicitate -

Aho, aho, copii și frați,

Hai, strigați să nu-nghețați

Și de boi vă depărtați

- Publicitate -

În doi ani până votați

S-apucați să vă dușați.

Mâine anu’ se-nnoiește

- Publicitate -

CAF-ul 2 se peticește

CAF-ul 5 n-a fost preluat,

Fiindcă pe-nserat

- Publicitate -

A fost refuzat

Pe motiv că este…neiscirizat.

Iară CAF-ul 1

- Publicitate -

După chinuri lungi

A și sucombat.

Și-uite-așa

- Publicitate -

Din ușă-n ușă

Facem duș la o mătușă

Și de sărbători colea

Începem a tremura

Pe la rude-a colinda.

C-altfel nasu’ ne-îngheață

Precum pătrunjelu-n piață

Iară la sfârșit de an

Facem baie la lighean.

S-a sculat mai an

În 2008

Un edil urban

Și-a încălecat

Pe mandatu’ unu

Și-a anvelopat blocuri

Și și-a plătit voturi

Și-a încălecat

Pe mandatu’ doi

Și-a scumpit rapid

Taxa la gunoi

Și a alungat apoi

Pân-departe hăți

Pe operatorul

De utilități

Dându-i stop la plăți.

Și apoi a căutat

Mări-n lung și-n lat

De-un Crăciun zvântat

Pân’ ce deodat’,

Tot la înserat,

Îi fu indicat

De-un amic privat

La un tainic sfat

Un pic mai “udat”

Și mai complicat.

Iată-un loc ales

Undeva la șes

Bun pentru arat,

Pentru semănat

Ca să facă el

Un mic orășel

Să te “joci” pe el.

Ia mai huiduiți flăcăi

Că suntem în case sloi

Și pocniți din bice măi

Să repare CAF-ul 2

S-avem apă caldă-n băi

Hăi, hăi!

Și-n doi ani când or veni

Și la uși or ciocăni

Și la fel vă vor găsi

Degerați și nespălați

Obosiți și-ncercănați

Mai săraci, mai nemâncați,

Ușa să nu le-o deschideți

Ca să vad-atunci și cei

Care dorm acum pe ei

C-o să le urați în șoaptă

Să fie votați

La un an distanță

După ‘23

Pentru un mandat

Lung și de durată

Ca banana coaptă

Și îndelungat

De la sfântu’ Andrei

Pân’ la sfântu’ Așteaptă!

Ia sunați la Termo măi

Și mai huiduiți flăcăi

Că suntem în case sloi

Și-pocniți din bice măi

Să repare CAF-ul 2

S-avem apă caldă-n băi

Hăi, hăi!

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112