Epic Games a colectat ilegal informațiile personale ale copiilor care joacă Fortnite și le-a folosit pentru a-i determina să efectueze achiziții, a declarat Comisia Federală pentru Comerț a SUA (FTC), potrivit biziday.ro.
Compania a fost de acord să plătească amenda de peste jumătate de miliard de dolari, ceea ce echivalează cu o recunoaștere a vinovăției.
Din suma totală, Epic Games va plăti de 275 de milioane de dolari pentru încălcarea confidențialității copiilor și, pe deasupra, va fi obligată să schimbe setările de confidențialitate pentru protejarea acestora.
De asemenea, va rambursa 245 de milioane de dolari clienților “păcăliți de modele ascunse” de marketing. Concret, Lina Khan, președintele FTC, a explicat: “Epic a folosit setări implicite care invadează confidențialitatea, precum și interfețe înșelătoare care au păcălit utilizatorii Fortnite, inclusiv adolescenți și copii” să facă tranzacții recurente sau achiziții individuale.
Citește și: Autostrada Ploiești-Brașov va fi finanțată din fonduri europene
Epic a declarat luni că a eliminat mecanismele “pay-to-win” și “pay-to-progress” atunci când doi jucători concurează și a s-a angajat să implementeze opțiunea de a-i lăsa pe utilizatori să aleagă dacă vor să își salveze informațiile de plată.
Compania a spus că jucătorii ar putea solicita rambursări prin intermediul cardurilor de credit. “Dacă un deținător de card vede o tranzacție neautorizată pe extrasul său, o poate raporta băncii pentru a primi banii înapoi”. În privința protejării minorilor, Epic a spus că a creat funcții precum controlul parental ușor de accesat și o cerință de PIN pentru a le permite părinților să autorizeze achizițiile. De asemenea, pentru copiii sub 13 ani, softul va introduce o sumă limită de de cheltuieli care pot fi făcute într-o singură zi.
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112































