Imaginea zilei la Ploiești: Un brad mai „altfel” când mergi la piață – FOTO

Bradul de broccoli din piață

Pentru astăzi vă propunem imaginea surprinsă de un cititor într-o piață din Ploiești. În încercarea de a face ceva mai „altfel” unul din comercianții Autoservire fructe și legume „La Cocoș”.

- Publicitate -

Ideea este în spiritul sărbătorilor care se apropie și a fost foarte bine primită de toți cei care au trecut pe acolo.

Așa că buchetele de broccoli au fost aranjate ca să înlocuiască cetina bradului, iar conopida, ridichiile, merele și ardeii iuți au fost folosiți pentru a înlocui globurile și beteala.

„Ne-am pus imaginația la încercare și ăsta este rezultatul. Am pornit de la ideea de a fi unici și de a ne încânta clienții. De ce să mai sacrificăm un brăduț atâta timp cât există broccoli?”, spune cel care a avut ideea aranjamentului.

- Publicitate -

Din păcate, „bradul” din broccoli nu are șanse foarte mari să țină până la Crăciun, dar, și așa, imaginea lui este menită să destindă atmosfera și să scoată din cotidian ziua celor care își fac aprovizionarea acolo.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Corina Matei
Corina Matei lucrează în presă încă din 2001. A trecut prin toate ramurile presei scrise: monitorizare, analiză și consultanță de imagine. Din 2007 și până în 2022 a lucrat la Ziarul Financiar. În februarie 2021 s-a alăturat echipei noastre redacționale, ca autor colaborator, și a pus bazele site-ului vacanta-ta.ro, divizia de vacanță a Grupului Observatorul Prahovean. Din 2022 a renunțat la presa centrală pentru a se dedica în întregime proiectelor dezvoltate în cadrul Observatorului Prahovean.