ITM Prahova – Precizări în atenția angajatorilor prahoveni şi tuturor persoanelor fizice beneficiare ale salariului minim

ITM Prahova precizări
Salariul minim - ITP Prahova

Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova aduce noi precizări în atenția angajatorilor prahoveni şi tuturor persoanelor fizice beneficiare ale salariului minim că, începând cu data de 1 ianuarie 2023, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. 1 din Legea  nr 53./2003 – Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se stabileşte, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 3.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165.333 ore pe lună, reprezentând 18,145 lei/oră, potrivit HG nr.1447/2022.

- Publicitate -

În domeniul construcțiilor, potrivit prevederilor art. XLI alin. (1) – (2) din OUG 168/2022, începând cu data de 1 ianuarie 2023, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește în bani, fără a include indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, la suma de 4.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând în medie 24,194 lei/oră.

În perioada 1 ianuarie 2023—31 decembrie 2028, pentru domeniul construcțiilor, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va fi de minimum 4.000 lei lunar, fără a include indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună.

În sectorul agricol și în industria alimentară, potrivit articolului III alin. (1) – (2) din Legea 135/2022, până la sfârșitul anului 2022, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va fi de minimum 3.000 lei lunar, fără a include indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând în medie 17,928 lei/oră.

- Publicitate -

În perioada 1 ianuarie 2023-31 decembrie 2028, pentru sectorul agricol și în industria alimentară, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va fi de minimum 3.000 lei lunar, fără a include indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună.

ITM Prahova subliniază faptul că nerespectarea dispoziţiilor privind garantarea în plată a salariului minim brut pe ţară, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 300 lei la 2.000 lei, potrivit dispoziţiilor  art. 260 alin.1 lit. a) din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, republicată cu modificările  şi completările ulterioare.

În prezent, la nivelul judeţului Prahova, numărul angajatorilor activi este de 22.655, având un număr de 207.415 salariaţi.

- Publicitate -

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Claudiu Vasilescu
Claudiu Vasilescu a început cariera de jurnalist în 1993, în radio, până în 1999, când a trecut în televiziune. Din 2007 a activat în ambele domenii, iar din 2017 a ”atentat” și la presa scrisă, alăturându-se echipei Observatorulph.ro, unde activează și în prezent. Împreună cu echipa ObservatorulPh a lansat proiectul www.icars.ro, un site dedicat pasionaților auto și nu numai.