Am fost la Cabana Suru din Munții Făgăraș și am aflat povestea Ioanei, cabaniera: De la tabere pentru copii în vârf de munte, la reușită și sacrificii [FOTO]

La sfârşit de noiembrie, am luat la pas cărările Făgăraşului pentru a ajunge pe vârful Suru. O tură de două zile, cu un traseu accesibil, de anduranţă, dar care nu necesită cine ştie ce abilităţi de alpinism. Cazarea am avut-o la Cabana Suru, un loc în inima munţilor, unde simţi căldură, confort, implicare, senzaţia „de acasă“ şi unde mâncarea este la superlativ. Nici nu putea fi altfel, după cât de mult a investit familia Popa. Şi continuă s-o facă.

Despre traseul până cabană, dar şi despre modul în care Ioana Popa, sprijinită din toate punctele de vedere de părinţii ei, a reuşit să transforme un grajd într-un loc de cazare similar celor din Elveţia, aveţi detalii aici:

Familia Popa a transformat un „grajd” într-o locație demnă de munții Elveției. Cum arată Cabana Suru din Munții Făgăraș

În tura de la sfârşit de toamnă, am plecat împreună cu ghidul prahovean Cristi Minculescu. După vreo patru ore de urcat pe potecile acoperite de covoare groase de frunze, cu o vreme care, pe alocuri, ne-a zâmbit, dar spre sfârşit de traseu şi-a lăsat mantaua grea de ceaţă şi umezeală, ne-a apărut şi… „piatra fericirii“. Şi într-adevăr ai aici senzaţia de uşurare şi mulţumire pentru că, din acest punct, zăreşti cabana, aflată la 2-3 minute distanţă.

Chiar dacă obiectivul acestei ture a fost vârful Suru, atins de cei mai mulţi din grup, nu voi povesti despre el, ci despre omul care ne arată că orice vis poate deveni realitate. Chiar şi la înălţime!

Ioana Popa are 39 de ani, a lucrat o perioadă bună ca director de vânzări pentru o firmă germană care avea puncte de lucru şi în ţara noastră, dar care, în urmă cu opt ani, a avut un plan… Să transforme un grajd într-un loc de popas, aşa cum şi-ar fi dorit ea să găsească prin munţii noştri.

Dragostea de munte i-a fost moştenire genetică, de la mama sa, Mari, care a practicat, în tinereţe, alpinismul şi a străbătut Carpaţii de-a lungul şi de-a latul. Iar curajul şi partea de antreprenoriat şi de viziune într-ale construcţiei le-a luat, în mare măsură, de la tatăl său.

Cu ceva economii, cu un credit la bancă, Ioana a pornit la drum. Deşi, în primă fază, s-a lovit de reticenţa lui nea Popa, care ştia ce înseamnă un astfel de proiect, până la urmă, atât tatăl, cât şi mama au ales să meargă umăr la umăr.

Acum, cabana Suru este un loc extrem de prietenos, unde eşti întâmpinat cu căldură, dar şi cu reguli. Sunt câteva norme de bun-simţ, să-ţi schimbi bocancii cu o pereche de papuci de interior, să debarasezi masa după ce ai mâncat, să consumi cu grijă apă şi energie, pentru că la aproape 1500 de metri, rezervele sunt limitate.

Citește și: 1 decembrie 2022, văzut de pe „acoperişul” României! O tură cât o zi întreagă [FOTO]

„Au fost cazuri în care, pentru toaletă, pentru spălat, a trebuit să folosim zăpadă topită. Aşa e pe munte, avem de-a face tot timpul cu imprevizibilul şi suntem obligaţi să găsim soluţii. Este frustrant atunci când apar probleme şi vezi că oamenii nu înţeleg de ce ai taxă la duş, de ce nu-şi pot încărca periuţa electrică sau diverse gadget-uri. Dar, cei mai mulţi, fiind oameni «de munte» înţeleg, se adaptează, respectă şi ne apreciază”, ne-a declarat Ioana Popa.

Reuşită vs. sacrificii

Ca să ajungă la standardele actuale şi să se menţină în top, Ioana şi părinţii săi investesc totul în această cabană. Bani, muncă, timp. Deşi, mai toată vremea îi găsim la Suru, paradoxul face ca ei să se bucure cel mai puţin de împrejurimi. Şi asta pentru că întreţinerea cabanei, de la curăţenie până la lucrări de (re)amenajare, aprovizionarea, gătitul etc. le ocupă tot timpul.

„Ne bucură faptul că avem şi familii cu copii care vin aici. Pe lângă activităţile de afară, noi venim în întâmpinarea lor şi cu o mică bibliotecă, aprovizionată în mare parte de către turişti, dar şi cu diverse jocuri. La fel, încercăm să avem produse şi mâncăruri pentru toate gusturile. La început, tata mă acuza când am mers şi pe meniu pentru vegetarieni şi vegani, spunându-mi că sunt «avioane». Acum, văzând câtă cerere există atât din partea turiştilor români, cât şi străini, a înţeles că nu era doar o nebunie de-a mea. Este fascinant şi motivant, deopotrivă, atunci când vine câte un mesaj de mulţumire din partea oamenilor care ne calcă pragul şi ne spun cât de bine s-au simţit aici… Ştiţi, nu ne îmbogăţim din proiectul ăsta, dar astfel de feedback-uri ne arată că am făcut cea mai bună alegere pentru sufletul nostru”, ne-a mărturisit Ioana cu emoţia celui care, după un efort îndelungat, a ajuns să obţină premiul cel mare. O stare pe care şi-a menţinut-o atunci când ne-a vorbit despre cei care i-au fost şi îi sunt alături în toată această „nebunie“.

„De la mama am dragostea pentru munte şi latura sportivă. Tot de la ea am moştenit şi încerc să ofer, la rându-mi, căldura faţă de oameni. Tot ea cred că mi-a insuflat şi latura organizatorică. Tata a venit cu partea artistică. De la el am simţul umorului, dragostea şi talentul muzical şi…curajul. Da, fără ei nu aş fi reuşit, nu aş putea susţine cabana asta“, a completat Ioana.

Proiecte la înălţime

În ultima perioadă, şi-a propus să atragă cât mai mulţi copii în sufletul naturii. Astfel, a organizat tabere pro bono pentru elevi fără posibilităţi din comunităţile locale din Sibiu. Nu a fost singurul proiect educativ, unul care va deveni tradiţie la Suru, ci a organizat şi o tabără şi în limba germană, pe care o stăpâneşte ca pe limba maternă. O săptămână de voluntariat este, de asemenea, o altă idee care a prins viaţă la 1500 de metri, iar implicarea Ioanei în închegarea relaţiei dintre copil – în special, om – în general, şi natură va continua. Este modul în care vede evoluând lucrurile la Suru. Şi, aşa, cum a reuşit să transforme un grajd într-o cabană, demnă de standarde internaţionale, are convingerea că va reuşi în tot ceea ce-şi pune în gând…şi-n suflet!

Când aveţi un weekend la dispoziţie, daţi o tură la cabana Suru şi cunoaşteţi o familie inimoasă de români. Nu vă faceţi griji de costuri. Sunt accesibile, mâncarea este pe săturate şi extraordinar de delicioasă, dar ţineţi cont de principiul: „toată lumea se satură, dar nu acceptăm risipa!”

1 de 11