Mugur Isărescu vrea ca protecția consumatorilor în relația cu băncile să treacă de la ANPC la BNR

Mugur Isărescu

Sistemul a funcționat așa până în 2008, când protecția consumatorilor în fața băncilor a fost preluată de ANPC. Banca Naţională a României a transmis secretarului general al Senatului că la nivelul BNR au fost elaborate propuneri de ordin legislativ în vederea stabilirii unui cadru legal prin care să fie alocate Băncii Naţionale a României competenţe de protecţie a consumatorilor de produse şi servicii financiar-bancare, dorind astfel să se revină la sistemul de până în 2008.

- Publicitate -

Mugur Isărescu: ”Prin acest demers se urmăreşte preluarea de către banca centrală a atribuţiilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor în ceea ce priveşte produsele şi serviciile financiar-bancare furnizate de entităţile aflate în aria de competenţă a Băncii Naţionale a României, potrivit cadrului legal în vigoare, fără a modifica pe fond conţinutul sau modul de exercitare a acestor competenţe.

Propunerile legislative, astfel formulate, urmează să fie comunicate iniţiatorului legislativ, în vederea promovării proiectului de act normativ pentru a fi supus dezbaterii parlamentare.”

BNR nu are însă posibilitatea să trimită la vot un proiect de lege, așa că acesta ar trebui preluat acum de un parlamentar.

- Publicitate -

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Claudiu Vasilescu
Claudiu Vasilescu a început cariera de jurnalist în 1993, în radio, până în 1999, când a trecut în televiziune. Din 2007 a activat în ambele domenii, iar din 2017 a ”atentat” și la presa scrisă, alăturându-se echipei Observatorulph.ro, unde activează și în prezent. Împreună cu echipa ObservatorulPh a lansat proiectul www.icars.ro, un site dedicat pasionaților auto și nu numai.