Două avioane militare s-au ciocnit și ulterior s-au prăbușit în timpul unui spectacol aerian ce a avut loc sâmbătă, în Texas.
În urma accidentului aviatic cel puțin două persoane și-au pierdut viața, însă nu se știe câte persoane se aflau la bordul celor două aeronave.
Echipajele de urgență s-au deplasat la fața locului, mai exact pe Aeroportul Executive din Dallas, la aproximativ 16 kilometri de centrul oraşului.
Oficialii nu au menționat numărul de persoane care se aflau la bordul aeronavelor, însă, organizatorul spectacolului, a afirmat că la bordul unei dintre aeronave, un bombardier B-17 Flying Fortress, se află de obicei un echipaj format din patru sau cinci persoane.
În cazul celuilalt avion implicat în incident, un avion de luptă P-63 Kingcobra, există doar un singur pilot.
Momentul în care cele două avioane se ciocnesc a fost filmat de către cei care au fost prezenți la spectacolul aerian.
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.
Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112































